miércoles, 31 de diciembre de 2014

povestea lui EH

Probabil in orasul pustiu au venit trupe paramilitare care erau de fapt fosti puscariasi si crimnali care faceau pe aparatorii patriei.Intorsi in Varset el decide sa plece la fratele sau in America care fugise inainte.Sotia n-a vrut in ruptul capului sa plece cu el si astfel s-au despartit.In Miami unde statea fratele sau, a trait un timp in casa lui dar apoi a trebuit sa-si caute un rost.Intr-o seara  s-a intalnit cu o femeie superba ,a petrecut o noapte cu ea si a doua zi nu l-a mai cunoscut.Era o call girl care se vindeau pe bani si pe ore.
L-am intalnit de 3 ori dupa aceea venind din America.Prima data a venit la mine acasa si mi-a povestit ca face un curs de ajutor de chirurg.Apoi a venit din nou si ne-am intalnit la hotel unde mi-a povestit din nou avatarurile lui in America .Gasea post in Alaska dar acolo nu  mergeau numai disperatii si invatamantul era foarte slab .In timp ce-mi vorbea apare si fosta sotie cu copilul , de-acum avea 15 ani .Atunci i-am lasat singuri.
Am mai aflat din povestile lui ca a divortat... Atunci cand era sa fie expulzat l-a invatat un avocat sa se casatoresca urgent cu o americana pentru ca expirase toate caile de recurs.Strans cu usa s-a casatorit cu cine a apucat si era dispusa.Ultima oara l-am vazut in fata apartamentului meu ,venise pentru 10 min sa ma vada.In masina era o doamna care parea maica sa.Mi-a prezentat-o :sotia mea...  si apoi a luat-o spre Alba Iulia.
Ma gandeam :uite ce cruda e viata ..a refuzat o iubire din tinerete si a avut la maturitate o batrana americana .Ce pret  pentru o viata mai usoara desi nu era prea usor nici in America....Dar mirajul banilor i-a aruncat un val pe fata si n-a mai vazut clar.
Acum reflectez : viata e o continua spirala si cercul se inchide din nou .Ce ai avut la maturitate iti lipseste la batranete si invers ceea ce nu ai avut la maturitate iti apare la batranete .Totul este in echilibru:nu poti avea de toate, toata viata.

povestea lui EH

Povestea lui EH este foarte sugestiva
Fost rezident cu care am impartit si farfuria cum s-ar zice.
Era din Alba Iulia ,dar a lucrat si la Abrud.A venit in spitalul nostru cand era cetatean iugoslav prin casatorie cu o romanca din Varset....dupa casatorie a lucrat la Bela Crkva,adica Biserica Alba,in Banatul iugoslav. Cand a ajuns in spitalul nostru avea vreo 35 de ani, prin 1987.A venit sa faca rezidentiatul in ginecologie dupa vreo 10 ani de la terminarea facultatii.Eu aveam 41 de ani.
S-a instalat la camin ,si-a mobilat camera cu cele necesare,eu i-am imprumutat o mocheta si ne intalneam la spital zilnic.Juca tenis si era puternic ,neam de mot cum ar veni.
Dupa o perioada de jumatate de an iesim la tenis dimineata la ora 6 cand soarele aparea pe cer,apoi plecam la spital.La gardul terenului de tenis apare o tanara care ne urmarea ,era studenta in ultimul an la medicina.Apare o data ,a doua oara ...mi.am dat seam ca era amanta lui si-mi recunoaste.Zice el:-mi se scoala... de nu-mi vine sa cred datorita ei!!!.Adevarul ca era supla ca o felina, dragutica si foarte lipicioasa.
Peste iarna eram de garda si-l vad pe EH palid si-mi spune ca ii-e rau-Scot masina personala din curte si dau o fuga la spitalul judetean unde il preia unitatea de urgente si trece la defibrilare :avea fibrilatie atriala  cu cord ineficient.Degeba au incercat cu procainamida sau alte cardiotonice.Dupa cateva socuri isi revine si plecam din nou in garda.Peste vara acelasi program tenis de la ora 6 si apoi la spital.
Al doilea an de rezidentiat al lui EH si din nou se repeta problema in garda. Il vad palid ,imi zice ca este ii este rau ,dau fuga la judetean si ajunge din nou la defibrilare,apoi ne intoarcem in garda.Il iau de o parte si-i spun:- mai, Em .mai lasa ceva, esti suprasolicitat...cateva garzi pe luna fara somn,acasa bea vin sa fie montat pentru amanta si dupa aceea dai cu tanara amanta..si asa nu se mai oprea ...unde mai pui ca dadea si pe acasa.
Chestiunea s-a rezolvat atunci cand  studenta a terminat ultimul an.In vara acelui an l-a pus sa aleaga :ce faci? ori divortezi si ma iei de nevasta ori eu plec in Germania unde ma asteapta cineva?
Si a plecat in Germania.Inainte de plecare ma duc la camin pe la ora 13 cu EH si ne despartim la poarta.La ora 15 apare disperat sa-mi spuna ca a venit sotia si a intalnit-o pe scara pe amanta..Din instinct a stiut ca tanara intalnita pe scari era cealata.Ma implora sa spun ca a fost cu mine pana in urma cu 10 min.
Dupa 1990 am calatorit impreuna in Iugoslavia la Varset ;era perioada cand se facea trafic cu orice ,preturile la noi erau foarte mici .la iugoslavi erau enorme.I-am cunoscut socrii ,erau o familie asezata de romani din Banatul sarbesc,iar sotia lui deasemea romanca facuse cardiogie.
Situatia política era foarte ambigua si in vara aceluiasi an, Eh a plecat in iugoslavia la sotia lui .Avea si un copil cu ea  de vreo 7 ani.Mi-a povestit ca gasise post in Croatia la Topusko avea si mobila cumparata si astepta si el un post acolo.Cand sa se ajunga din punct de vedere material a izbucnit razboiul dintre Croatia si vechea Iugoslvie.Intr-o zi s-a raspandit vestea ca sarbii vor ataca Topusko si toti croatii au disparut din oras.Vazand ca croatii au disparut si sarbii s-au impachetat si au plecat.
Familia lui EH era de origine romana si de frica au parasit locuinta si nu s-au mai intors

citat de oscar wilde

Barbatii se straduiesc sa fie prima dragoste a unei femei,
Asa este vanitatea lui grosolana.
Femeile au un instinct mai subtil al lucrurilor:
Prefera sa fie ultima nuvela a unui barbat.

 alte proverbe si citate:
l,argent est un bon serviteur,mais c,est un mauvais maitre...proverb francez

Tel donne a pleins,mais qui n,oblige personne.La facon de donner vaut mieux que ce qu,on donne...,Corneille
                                                                                                                      

Le travail eloigne de nous trois grands mots:l,ennui,le vice et le besoin...Voltaire
                                                                                                                      

J,ai appris l,italien pour parler au Pape,l;espanol pour parler a ma mere,l,anglais pour parler a ma tante,l,allemand pour parler a mes ami et le francais pour parler au mois meme
                                                                                                                        Carol al V lea

On ne cree pas des regions par voie legislative,on en reconnait l,existance.
                                                                                                                         Ph Pinochet,geographe

si despre negocierile din politica:
Disagreeing is OK.But let,s disagree without beeing disagreeable.
                                                                                                                         Ronald Reagan

Nicky

Plec in 2004 in Venezuela si Columbia pentru 6 luni .Am luat bilet cu intorcere in interval de 6 luni doar trebuia sa-mi fac rost de loc in cursa de intoarcere-
Am  calatorit prin America de sud aprox 4 luni si jumatate.La intoarcere ma astepta o surpriza...Nicky nu a platit cheltuielile,apartamentul era atat de murdar ca am raschetat grasimea de pe faianta ca altfel nu ieseau petele.,iar pe covor erau smocuri de par.Ea zice ca a facut curatenie.Nu comentez si fac eu totul adica spal grasimea de pe faianta,curat covoarele si  spal aragazul.La venirea mea m-a asteptat bucuroasa si nu si-a dat sema de ce eu eram bosumflat .Asa ai avut grija de apartament? si de atunci am dormit separat...eu in camera de zi ,ea in dormitor.Primele zile ziceam ca sunt obosit dar dupa aceea ea nu a mai inteles nimic.Mi-dat o scatoalca peste spate prieteneste ,dar eu eram ars pe spate din cauza soarelui sud american si nu si-a dat seama de reactia mea negativa.
Colac peste pupaza vecinul de sub mine ma astepta cu sufletul la gura sa repar conducta de scurgere din baie ca el este inundat.Degeaba ii spun ca apa nu curge in sus, ca inundatia este de vecina de sus,deoarece peretele meu corespunzator baii este umed.I-am spus in urma cu 6 luni inainte de plecare.Nelu Bozgan,asa il cheama, nu vorbea cu vecina de sus si m-am dus eu sa vorbesc cu ea .Vecina zice ca nu curge de la ea, ca este uscata baia.Asa m-au purtat cateva zile pana am adus un specialist neutru care a decis ca sifonul baii de sus este spart.Eram intre Scylla si Caribda, cand sus la vecina cand jos la Nelu.Niciunul din cei doi nu vroia sa recunoasca,vecina ca ea are o defectiune ,Nelu ca apa nu curge in sus.Si culmea nu-si vorbeau.Unde ma aflu ...intr-o lume de nebuni?
Ulterior mi-am dat seama ca nu erau nebuni ,dar erau falsi nebuni,adica faceau pe nebunii.Pe Nelu nici nu-l mai salut ca nu merita ,va muri singur ,s-a certat cu toata lumea din bloc ,inclusiv cu fosta sotie si cu fiica lui,iar la vecina de sus nu mai bat la usa ei.Era o batrana de peste 90 de ani ,acra,ma inundase de nenumarate ori ,eu am suportat reparatiile ,tavanul la bucatarie si camera de dormitor erau permanent ude.
Sa continuam povestea cu Nicky...peste vara relatia noastra s-a racit ,incat stateam fiecare in camera lui ,degeaba ma intreba ce sa-mi faca de mancare -ce vrei- ceva dulce... ca nu ma mai interesa...si nu raspundeam.La sfarsitul lui septembrie ii spun ca eu plec in America de sud si a inteles ca trebuie sa plece din apartament.Si-a luat toate hainele si dusa a fost .
Din punct de vedere intelectual era dotata dar din punct de vedere al ordinii si curateniei in casa era total dezorganizata.Se imbraca frumos ,era ingrijita ,dar in casa era murdar si nu suportam.
Nu era de vina ea ,ci parintii ei care o crescusera asa .In casa bunicilor era o murdarie de nedescris,balti cu urina si resturi de la porci prin gradina ,latrina era inundata,iar unchiul care era seful clanului era mereu aproape beat ,cu camasa pe din afara si plin de sudoare.
La ea in camera ,pe vremea cand stateam impreuna era patul plin de resturi de hartie,de faramituri si culmea imi lasa si OB in paharul  de spalat pe dinti plin de sange...probabil sa ma bucur si eu de menstruatia ei.

martes, 30 de diciembre de 2014

nicky 1

In anul 2004 in februarie ma pregateam sa plec in Tunisia pentru 2 saptamani.La o agentie matrimoniala din apropiere o tanara se arata interesata de mine.Dupa ce ma intorc ,la inceputul lui martie ,facem cunostiinta si iesim de la agentie.Prima intalmire a fost la o cafea si apoi am condus-o acasa .Ma intalnesc din nou cu ea in oras ,mergem la apartamentul ei.Statea cu tatal ei intr-un apartament ,dar cu chirie . Tatal o teroriza cand veneau cheltuielile casei.,trebuind sa plateasca partea ei.Avea vreo 35 de ani ,fusese casatorita cu un oltean care pretindea sa fie servit la masa si niciodata supa nu era pe gustul lui.Copilarise la Vermes langa Berzovia si gatea ca in Banat.In cele din urma le-a spus parintilor sa se spele pe cap cu oltenasul(parintii o indemnasera sa se casatoreasca),ea nu mai sta cu el...si a divortat la 35 de ani.Era in cautare de o noua relatie si m-a gasit pe mine.
De statura potrivita,cu o fata rotunda ,cu cativa pistri avea un corp foate bine proportionat si frumos,abdomenul era plat .
Dupa 1 saptamana s-a mutat la mine si am inceput viata in doi.Cand am vazut ca isi aduce toate hainele,am realizat ca nu mai vroia sa stea cu tatal ei care nu lucra .Am intrebat-o din ce traieste?...nu stiu ,dar cred ca e homosexual si se vinde pe bani....Mama ei traia la Vermes cu un unchi unde aveau o casa mare ,construisera chiar un nou corp de cladire ca o mica pensiune.Am intrebat-o de ce nu divorteaza mama ca si asa nu traiau impreuna ,chiar profita de ea tatal ei ...Nu stiu... mi-a raspuns ,probabil din comoditate.
Prima relatie sexuala am avut-o curand si avea unele reticente(cunilingulus )dar apoi si-a dat drumul.
Toata vara am fost impreuna ,am iesit la Garana de cateva ori ,am facut o multime de fotografii,in fine nu mai eram singur.Peste vara am vorbit cu un amic si i-am gasit de lucru la un restaurant..Ea era studenta la universitatea romano americana din Bucuresti ,facuse doi ani dar fara un sprijin finaciar intrerupsese,vroia sa mearga in Statele unite ,dar si acolo era cam dificil de ajuns ( unchiul ei era stabilit acolo dar avea o slujba foarte prost platita,eraa un neinstruit..facea pe seful de echipa in constructii si avea o multime de mexicani in subordine ...rupea ceva pe engleza ,mexicanii fiind afoni la engleza)
Fata stia engleza foarte bine ,era culta si instruita dar incotro ?...fara bani si un barbat alaturi.
Fusesem in vizita la o matusa a ei,care locuia in Timisoara ,ii aratase cartile mele de poezie ,de fapt se lauda indirect.In fiecare dimineata o duceam la lucru la ora 7 si o asteptam de la lucru la ora 7. seara.
Se apropia toamna si eu eram cu gandul la plecarea  in Venezuela .Si intr-o zi ii spun ca plec pentru 6 luni.Incepusem sa caut o garsioniera de inchiriat pentru ea dar cand am vazut ca pretul era aproape de castigul ei pe luna am renuntat si i-am propus sa locuiasca in apartamentul meu ,sa-mi plateasca cheltuielile,sa faca curatenie si in general casa sa fie intretinuta.

lunes, 29 de diciembre de 2014

ioana

Pe Ioana am cunoscut-o prin  intermediul rubricii mica publicitate.,prin 2004,cand eram deja pensionat
De fapt am cunoscut pe altcineva, dar ea era in spatele problemei-Acel altcineva  era o tanara cu o fusta lunga ,mereu umbla in fusta lunga pana la glezne,blonduta ,cu fata acceptabila ,dar parea speriata de orice propunere a mea ...si avea vreo 25 de ani..Prima intalnire a decurs repede si dupa 20 min m-a rugat sa o duc la o prietena.Bun... am dus-o cu masina .La o doua intalnire am invitat-o la mine sa bem o cafea .A raspùns ca se grabeste la matusa ei si am dus-o cu masina in Calea Buziasului... apoi n-am mai cautat-o.
Si intr-o zi ma suna Ioana.Nu o cunosteam asa ca la intalnire purtam un semn distinctiv.Apare o tanara de vreo 28 de ani.cu ten alb cu un corp agil si flexibil si mergem la o cafea la mine acasa.Ceea ce mi-a atras atentia de la inceput a fost faptul ca la intrare in apartament s-a dus glont la biblioteca  sa vada ce carti citesc...ea citea poeziile lui Esenin.Am pus de o cafea .apoi am pus o muzica de Ceaikovski,am aprins niste lumanari si am stat de vorba.A recunoscut ca cea pe care am numit-o altcineva cateva randuri mai sus era o colega  care dorea sa se marite cu orice pret.Intai ma marit si apoi voi avea relatii sexuale .Era gandirea ei ,de fapt asa i se inculcase in minte,ma rog fiecare gandeste cum vrea.
Apoi mi-a povestit ca era profesoara si iubea copii pe care ii educa,ca ii place poezía si il citeste pe Esenin,ca se va retrage la Buzias unde e mai multa liniste si altele de mai mica importanta...eu mai mult am tacut decat am vorbit,de  fapt savuram intimitatea.
Dupa vreo 2 ore la lumina lumanarilor ,a muzicii lui Ceaikovschi imi spune deodata-"da stii sa faci atmosfera" si  cu un gest brusc se repede la mine , imi da jos pantalonii...era vara..si am inceput sa facem dragoste pe canapea.De fapt ea ma abuza asezata fiind deasupra mea,eu eran pasiv si stateam sezand pe canapea,Am lasat-o sa -si exprime frustrarea si dupa un timp ii spun sa trecem in dormitor unde era mai comod.In dormitor eu iau initiativa si ea se lasa iubita.Deodata imi spune "atinge-ma in punctul G." Stiam unde se afla si m-am conformat( pentru necunoscatori punctul G ,punctul orgasmului se afla in 1/3 inferioara a vaginului in stg.),dar nu era necesar orgasmul aparuse
Au urmat momente de tacere care exprimau placerea amandurora.
Am mai schimbat cateva vorbe la iesire si a plecat
Dupa cateva zile, din nou o caut la telefon si-mi raspunde .Zic:-hai sa ne plimbam pana la Albina!!!
Ma intalnesc cu ea si stam un timp pe malul raului ,incepuse sa fie toamna,era caldut ,frunzele incepusera sa cada. .Am vrut sa-i fac cateva fotografii si m-a refuzat categoric.Mi-am dat sema de distanta care ne separa si n-am insistat..Ne-am intors in oras si de atunci n-am mai vazut-o.
Ce am vrut sa zic cu aceasta aventura?...fata era pregatita,studiase la universitate,era iubitoare de carti pe care le si citea si nu orice carti.Era frustrata si scarbita de lumea timisoareana,de la oras si s-a retras la tara Vroia sa se dedice copiilor.De asemenea citise despre orgasm dar era un pic confuza.Cine stie ce se va alege de ea? probabil ca se va casatori intr-un tarziu cu unul din Buzias care o va cere de nevasta si punct..

rezidenta continuare

Actele cabinetului erau facute pe numele ei si am ramas intelesi sa folosim cabinetul cu o cota parte de 50%.Am plecat la Bucuresti sa fac rost de aspiratorul pentru avorturi,am fost la intreprindere ,l-am ales, l-am carat acasa la varul meu de unde urma sa-l aduca la Timsoara amantul ei din acea perioada.Impreuna am ales tapetul si altele de mai mica importanta.Sotul ei  a muncit cot cot pentru modificarea unor canale de scurgere ,iar amantul a facut rost de mobilier.Cu cateva zile inainte de inaugurare, intr-o seara ne intalnim pentru a pune la punct ultimele retusuri si-mi spune ca acesta cabinet il face pentru bani ,bani si iar bani.Am ramas perplex si n-am mai spus nimic.
In ziua inaugurarii imi spune ca cabinetul este al ei si numai al ei,eu nu sunt proprietar.Dar cum a ramas cu promisiunea???Cand s-a vazut cu sacii in caruta a uitat de cele convenite si mi-a intors spatele-
In final am ramas sa lucrez ca angajat la cabinet si sa-i dau o cota parte din castig.Dar cum am iertat dar n-am uitat, am inceput sa nu mai dau chitanta pacientelor deci am lucrat la negru,Bagam direct in buznarul meu o parte a castigului.Pana cand intr-o zi rezidenta ,pe care am invatat-o tot ce stia despre meserie ..si nu numai,a intrat la banuieli si mi-a comunicat ca de luni sa nu mai calc in cabinetul EI...si am  plecat. De atunci am ignorat-o total ,nici nu mai raspundeam la salut,nu o mai cunosteam.LUMEA E INGRATA,chiar daca faci un bine iti raspunde cu fata cealata a monedei ...pentru Bani.
Mai tarziu am aflat ca a divortat de sot ,si-a gasit alt amant cu care s-a casatorit si a plecat in America de nord.Inainte de plecare macar a avut bunul simt sa-mi intinda mana si sa ceara sa ne impacam.Acum privand in urma,am iertat-o...Ca  o concluzie:sotul era un ingineroid care habar n-avea de orgasm ,eu i l-am descoperit,altii l- au finisat si in final a gasit pe cineva cu care sa rezoneze.

domingo, 28 de diciembre de 2014

rezidenta

Prin 1984 am avut o rezidenta,care era cu vreo 10 ani mai tanara ca mine.La inceput  lucrurile au mers normal ca intre colegi ,dar dupa un timp cum eram eu casatorit ,dar fara chef de dat pe acasa am stabilit o relatie chiar la spital Faceam de garda impreuna si  noaptea ne dezlantuiam:Am realizat ca se razbuna pe C.,nevasta mea din aceea perioada.Rezidenta era de asemeni casatorita asa ca am profitat de garzile impreuna :ea a fost cea care la ora 3 noaptea dupa ce a plecat C.,m-a abuzat urcandu-se pe mine pe cand ma pregateam sa ma culc.
Am inceput sa ne vedem la sfarsitul programului dupa ora 13...sau mergeam separat la apartamentul unui prieten sau vara ieseam din oras spre Albina unde stiam eu un loc ferit.Incepusem sa o caut si acasa dar acolo nu indraznea ,sotul putea sosi in orice clipa de la lucru.Asa am dus-o un  an si ceva pana cand legatura s-a stins,terminase rezidentiatul si a plecat la post la Spitalul Judetean. Din acele momente am ramas cu o amintire importanta profesionala.Intr-o noapte opera o cezariana si eu eram in camera de garda ,dormind.Ma cheama la sala pentru ca nu stia ce sa faca ,pacienta si-a dezlegat mana stanga si s-a scarpinat pe incizia uterina.Ii spun sa puna un dren abdominal si sa uite miscarea  pacientei....Si sa nu dea antibiotice.Si ma duc sa ma culc .Pacienta s-a externat  dupa 7 zile fara nici o problema.Este o vorba..poti sa te si c..i in burta bolnavului ,depinde cine se c...a
In toamna anului 1987 am plecat la drum cu dr Budau si cu fosta rezidenta cu masina la Brasov la ultimul congres national inainte de 1990.La sfarsitul primei zile cautam o piesa pentru Dacia mea si ma duc sa o caut cu rezidenta.Seara ajungem la hotel si vine in camera mea.Am mai facut dragoste inca odata si apoi a plecat in camera ei...de data aceasta cu cunilingus .pe care il refuzase cu obstinatie in urma cu catva ani.
Nu mai stiam de viata ei pana prin 1991, doar sporadic cand ne intalneam la spital.In acel timp murise tatal ei de cancer stomacal si ne-am dus la inmormantare intr-un sat aproape de Lugoj.In masina a povestit amanunte de la moartea tatalui ei,recent decedat.Mai tinusem minte ceea ce mi-a povestit cu cativa ani inainte.Mama ei era socotitoare la cooperativa agricola si aduna aur pe ascuns,de fapt fura la cantarirea sacilor si banii ii transforma in aur.Uitase sa-i spuna fiicei sale unde tinea aurul ascuns si murit pe neasteptate la locul de munca  fiind bolnava de inima.Fata a ramas cu aurul care era atat de bine ascuns ca nu stia nimeni de el.Dar probabil s-a laudat pe la rude si acestea, la moartea tatalui dupa cativa ani stiau de existenta aurului.
Cand a fost anuntata ca a murit tata, rezidenta s-a dus in sat si a gasit casa plina de rude care sapau fie in pivnita, fie in gradina sau cautau in pod aurul,fara nici un pic de respect pentru decedat
Cand a vazut ce se petrece mi-a recunoscut ca apucat-o o sila de toate si de tot-
E inca o pilda ca aurul iti ia mintile si mai ales cel obtinut pe cai ilicite.
Mai trece un an ,prin 1992 si hotaram sa facem impreuna un cabinet particular.Gasim o locatie in blocul unde statea tatal meu si incepem diligentele.Tatal meu era in acea perioada administratorul blocului si  a luat acceptul de la 34 de aparatamente fara care nu se putea face cabinetul.
In plus il cunosteam pe propietar si il induplec sa inchirieze apartamentul la un pret rezonabil.

sábado, 27 de diciembre de 2014

o poveste din tinerete---G

Acum imi amintesc de o prietena din tinerete a carei evolutie in decursul anilor  a fost de la frumoasa fata la un sindrom cushingoid ,acum nu mai are decat 3 dimensiuni: inaltime, largime si antero posterior .Ultimele doua sant cam egale.
Era prin anul 1977-78 pe cand eram cu postul la Faget si fusesm detasat pentru 2 luni la Timisoara-Aici am avut o pacienta pe care am  operat -o de un chist ovarian .Dupa iesirea din spital, venind la control am vazut ca era foarte deschisa si am antamat o prietenie,care s-a transformat intr-o relatie amoroasa.In fiecare dimineata cand plecam la Faget si aceasta de 2 ori pe saptamana mergeam cu ea la locuinta unui prieten pentru 2 ore,unde faceam dragoste pe rupte ca si cum ar fi fost sfarsitul lumii,apoi mergeam la postul de la Faget.Ulterior am dus- o la Faget si acolo am petrecut de cateva ori in liniste.Mi-a povestit ca era un fel de cantareata la restaurante si ca ori  de cate ori a fost acostata de diversi indivizi cu propunerea de a intretine relatii sexuale pentru diverse sume de bani si nu putini...ea i-a refuzat.De fapt cauta altceva si oamenii de joasa speta nu puteau intelege.Mi-a povestit de o prietena care era amanta unui medic . I-a cerut sa sune ea acasa la el pentru ii era rusine ...sa nu raspunda sotia acestuia.G.  a sunat si a intrebat daca domnul doctor nu e acasa,la telefon fiind sotia acestuia.Aceasta intreaba cine il cauta.. .raspunsul a fost: o pacienta.La care sotia ii raspunde la telefon -vaco!!!si inchide.Ce se intamplase? in cercul lor de fete doctorul era cunoscut doar prin acest apelativ..Nimeni nu stia ca de fapt era veterinar.
Am fost cu ea si prin alte parti,la Poiana Rusca de unde era originara si locuiau parintii si la Caransebes .si deodata... nu stiu cum s-a rupt relatia si nu ne-am vazut.
Peste 10 ani ne-am mai vazut odata ,eu eram cu masina si am fost pe un drum laturalnic spre Jimbolia,noaptea,unde am repetat gesturile tineresti
Dupa alti 10 ani ne-am intalnit din nou si era foarte grasa.Era casatorita si cu 2 fete mari ,sotul ei era o cantitate neglijabila, nici nu-l baga ii seama .Era un om comun care nu auzise de orgasm
Obrazul ei era la fel dar corpul era diform.Am realizat ca s-a casatorit cu cine a cerut-o de nevasta.Ea stia de diferenta dintre noi,adica eu si sot... el nu si-a dat seama,Acum suntem prieteni si de cate ori am nevoie de o chestiune minora se ofera cu drag.

mihai eminescu -continuare

In privinta diagnosticului de sifilis pe care l-a pus doctorul Sutu a fost e eroare groslana:sifilisul congenital lasa urme ,la adolescenta bolnavul are nasul in sea, iar Eminescu era frumos pe atunci, ca o statuie greaca.Daca l-ar fi contractat pe la 15 ani ceea ce ma indoiesc ,doar la varsta  de 50 de ani apare sifilisul tertiar,(are 3 stadii) cu rasunet nervos adica goma sifilitica. Eminescu a murit la 39 de ani, deci iarasi e exclusa aceasta boala.Ceea ce e adevarat ca la varsta de aprox 35 de ani arata foarte imbatranit si obosit de avatarurile vietii.A nimerit gresit intr-o societate care il dispretuia pentru puterea lui de munca si pentru geniul sau.Abia dupa moartea sa au inceput putin cate putin sa-l pretuiasca si a devenit poet national.Se pare ca asta e soarta geniilor ... recunoasterea sa fie pòst mortem
De fapt Eminescu e revendicat de 3 lumi.:de cea romaneasca ,de cea germana ( la Munchen exista o statuie pe Eminescu-poet de cultura germanica) si cea slava( bolsoi Eminovici)
Inca o dovada este moartea Veronicai.Este inmormantata la Manastirea Varatic ,am fost la mormantul ei. S-a retras la manastire dupa moartea poetului,atunci cand si-a dat sema ce a pierdut si intr-un acces de depresie s-a sinucis cu ce avea la indemana.(arsenic).Veronica Micle este azi cunoscuta pentru ca a fost marea si unica iubire a lui Eminescu Altfel a fost un om comun,de meserie sotia rectorului de Iasi,cu oarecare interes pentru poezie.,adica rime frumoase,fara a spune nimic.Eminescu ii citea poeziile si foarte condescendent le aprecia dar nu aveau nici o valoare.
Daca aduni cateva rime si vorbesti despre lucruri comune nu insemana ca faci poezie " E usor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune" Singura poezie adevarata e ceea care iti descrie  temerile ,dorintele si visele personale ...si tasneste din memoria inconstientului.

viernes, 26 de diciembre de 2014

mihai eminescu

Mihai Eminescu este si va fi un  scriitor si poet universal,a carui amplitudine in lumea literelor nu  va fi atinsa in curand.Nascut la Ipotesti in 1859 si decedat la Bucuresti in 1889,poetul filozoful si poliglotul Eminescu s-a nascut in anul Unirii Principatelor romanesti.
Limba materna era dupa mama romana,dupa instructie limba care o manuia cel mai bine era germana,probabil stia si ungureste,pentru la acel moment liceul din Cernauti se afla in imperiul austriac si dupa cativa ani in Austria Ungaria.Liceul urmat in toti cei 11 ani a fost in limba germana.Cunostiintele de germana erau atat de avansate ca inainte de terminarea liceului si-a luat zborul catre Viena unde  a urmarit prelegerile lui Schopenhauer,dar inscrierea la universitate era imposibila pentru ca nu avea bacalaureatul,S-a intors la Cernauti pentru a urma ultímele clase.
Personalitatea sa era atat de puternica incat nu avea nevoie de scoala pentru a intelege procesele profunde ale filozofiei si ale vietii.
Primele publicatii scrise apar la Budapesta deci stia si ungureste pentru a se misca in spatiul cultural budapestan.Aici isi schimba numele in Eminescu din Eminovici,care era de fapt Eminovicz. Sandor Petofi se numea de fapt Petrovicz ,poetul revolutiei maghiare din 1948,era unul dintre  prietenii sai intimi;.in concluzie cei doi mari poeti erau dusmani pentru marea masa si prieteni pentru cercul de amici.
Dupa ce a stat la Iasi, s-a mutat in noua capitala a recentului stat nou infiintat ,regatul  Romaniei,dupa pacea de la San Stefano(1878)in urma razboiului ruso turc la care a participat si recent infiintata armata romana(1877) .Pacea s-a incheiat  un an mai tarziu.Orice stat nou aparut pe harta Europei trebuia sa aiba acceptul marilor puteri pentru a putea exista(Franta Anglia si Austro Ungaria)Cel mai mult a insistat Franta.Intre clauzele secrete ale  tratatului de la San Stefano se afla una importanta:cetatenii noului stat vor primi in randurile lor cu drepturi si datorii egale,evreii din regiunile limítrofe care fugeau de prigoana tarista.Pentru puterile occidentale era de o importanta covarsitoare faptul de a avea un stat tampón impotriva expansionismului panslav.Noul stat era o insula de latinitate intr-o mare slava ce inconjura Romania ce exceptia vestului.
In aceste conditii s-a format si crescut Eminescu ,ca tanar inflacarat de idealul national.Avea doar 20 de ani si era de inteles avantul sau patriotic.
Perechea lui de o viata care i-a marcat cariera si sfarsitul Verónica Micle,era casatorita cu rectorul universitatii din Iasi.La aceea vreme rectorul uiniversitatii era senator de drept  in consiliul orasului si primea o suma  mare de bani pentru aceasta . Fiind mult mai in varsta decat Verónica( se casatorise la 14 ani dupa obiceiul vremii)aceasta  a ramas vaduva de tanara.Momentul a coincis cu intalnirea cu Eminescu care incepuse sa faca furori prin saloanele protipendadei vremii.Relatia lor intima nu a fost acceptata de marimile vremii si se desfasura pe ascuns,mai ales ca Verónica primea ca vaduva o stipendie foarte mare pe care ar fi pierdut-o daca se casatorea din nou.Cel mai bine s-au simtiti cei doi la Viena unde nu se aflau in gura lumii,dar la intorcerea la Bucuresti se vedeau pe ascuns.Din corespondenta purtata de-alungul anilor reiese ca Verónica nu suporta sa fie Mihai in central atentiei altor femei ceea ce Eminescu nu putea evita .S-au certat din pricina aceasta .s-au impacat apoi in repetate randuri dar reiese foarte clar din scrisorile pe care le schimbau :cand erau in relatii foarte bune incepea scrisorile cu Eminul meu iubit cand erau despartiti cu D-le Eminescu.In perioadele negre ale relatiei lor ea a avut si aventuri cu alti barbati(.se cunoaste aventura cu Caragiale care se pare ca a santajat-o).Ceea ce e sigur ca Eminescu dupa ce a cunoscut-o, nu  a mai avut alta femeie ,pentru el era icoana sufletului sau .Cand iubesti cu adevarat nu exista alta femeie in viata ta ,El stia de aventurile ei dar tacea .Luceafarul este chiar Eminescu.poezia lui este o autobiogarfie scrisa in cheie filozofica .
La prima cadere nervoasa a fost la Dobling langa Viena, azi este un cartier al Vienei,L-am vizitat anul acesta.Am citit foaia de observatie a lui Eminescu pastrata la Dobling.In primul rand l-au sedat cu laudanum  ( morfina)si a dormit foarte mult ,apoi a iesit insotit de la distanta de un infirmier in timp ce medicii il urmareau de la fereastra.Dupa 2 luni s-a inzdravenit complet si vroia din nou la Bucuresti unde era Verónica ,il tragea ata catre ea.Si impotriva dragostei nu se poate lupta.
In ciuda recomandarilor medicale ,sa prelungeasca cura la Dobling, s-a intors la Bucuresti.
Si a urmat a doua cadere nervoasa, s-a internat la Bucuresti la sanatoriuul particular al dr Sutu.Figura acestuia nu prea inspira incredere :era barbos, neingrijit,cu tigara vestejita in coltul gurii si nu  prea stia medicina. Diagnosticul de sífilis a fost inventia lui ,doar a inrautatit situatia.Si sfarsitul a fost aproape ,se zice ca a murit lovit de o piatra in cap.Ma indoiesc pentru ca o piatra  care poate fi manipulata de un nebun trebuie sa vina cu viteza foarte mare aproape de a glontului pentru ca sa omoare pe cineva,sau piatra trebuie sa fie foarte mare si asta  nu poate sa o ridice un nebun.
Moartea lui s-a produs prin tulburare bipolara in stadiul de depresie profunda .Spun aceasta pentru ca am trait-o si eu... dar a intervenit ceva care m-a salvat.

leonardo da vinci

Se vorbeste mult despre Leonardo da Vinci . Cei care stiu  este o personalitate distincta a Renasterii italiene( nascut in apropiere de Vinci ,un sat langa Florenta,actualmete in Italia,mort in 1519 la Cloux in Franta si inmormantat in biserica san Florentino din Amboise).Studii intregi si carti ale istoricilor sau ale criticii artelor i-au fost dedicate  "Giocondei".Eu am vazut tabloul la Paris in muzeul Luvru in 1992.apoi l-am urmarit foarte atent de-alungul anilor si am citit cateva carti despre autor in limba romana si spaniola..Sumand si propria mea experienta personala , pe care am simtit-o pe propia piele,pot spune acum cine este si ce reprezinnta Gioconda.
Cateva date binecunoscute de cei care stiu :Gioconda  sau Mona lisa este tabloul unei femei casatorite de aprox 35 de ani cu trei copii a carui  sot a dorit sa fie inmortalizata  si pentru aceasta a recurs la serviciile lui Leonardo.Era un negustor bogat care isi permitea sa platesca un pictor,iar plata a fost facuta in avans.Conditia era sa se prezinte la atelierul pictorului.La aceea data Leonardo avea 5o de ani,adica in plina maturitate .
Tabloul a fost pictat timp de 4 ani si niciodata nu a fost remis negustorului ,a fost pastrat de Leonardo toata viata ,l-a luat in toate peregrinarile sale,si a fost daruit regelui Frantei inainte de moartea sa( era in serviciul regelui Frantei ,Francisc I din 1516).Acum sa disecam tabloul:Prezinta o femee matura (la acea data 35 de ani era deja ceva ce depasea normalul) cu un suras enigmatic,ce a facut o intrega lume sa se minuneze,.Se sprijina pe una sau doua carti,iar in fundal apar doua drumuri intortocheate,intrerupte de imaginile unui lac si paduri.
Inarmat cu aceste date sa purcedem la drum:piesa centrala e fara doar si poate Mona Lisa si ceea ce constituie farmecul ei inegalabil al tabloului este surasul si as spune ca si ochii surad... cui?doar pictorul era de fata.Faptul ca a pictat 4 ani imi spune ca tragea de timp ,sesiunile nu puteau fi mai rare de o saptamana,in total cam peste 200 de ore de pictat,in medie cam 4 ore pe zi ,deci cam 50 de zile adica 2 luni,pentru un maestru ca Leonardo ,la 50 de ani era cam mult.Dadea toata lumea afara din atelier cand aparea Mona lisa,deci vroia sa fie singur cu ea;in general avea si elevi, acum a facut o exceptie.
Concluzia mea este ca pictorul si Mona lisa aveau o relatie care depasea cea de amicitie,daca evenimentele iar fi permis ar fi intarziat toata  viata pictand-o.Iar faptul ca a purtat-o langa el mereu imi spune ca a dorit sa aiba o amintire de la femeia iubita.In acel timp relatia de iubire era permisa doar in timpul casatoriei,relatiile din afara ei erau prohibite.Leonardo insusi era un copil din flori,care a fost adoptat de sotia tatalui sau,desi mama sa naturala a trait mult timp dupa nasterea sa.Tatal era un nobil florentin ,iar mama sa naturala o tanara tarancuta dintr-un sat apropiat si nu se puteau casatori.Tatal era bogat, si prin casatorie cu alta nobila aceasta a acceptat copilul.
Exista multe copii cu Mona Lisa in lume, unele sunt ale elevilor sai ,nu se mai stie cine le-a pictat( unii spun ca sunt opera lui Federico Melzi,amicul sau intim).La Madrid,in muzeul Prado sunt cateva copii ;le lipseste surasul ochilor, iar surasul gurii este un pic nenatural.Spun aceasta cu toata certitudinea pentru ca am pictat 2 copii cu Mona Lisa si mai stiu ceva:doar intimitatea iti ofera surasul femeiii iubite.

jueves, 25 de diciembre de 2014

doua intamplari identice

In sprijinul a ceea ce am discutat pana acum vin si alte doua intamplari identice la distanta de 15 ani.
In vara anului 1986 eram in clinica Bega ,in sala de operatie urmarandu-l pe D-nul profesor Prostean Cornel ce conducea o operatie. In acel timp ,mana lui dreapta in care avea incredere era Dr.Civig Cornel,un profesionist desavarsit cu preocupari filosofice si  in acealsi timp extrem de exigent.Apare in sala de operatie o infirmiera care spune ca este o urgenta si nimeni nu stie ce are.Vezi ce se intampla!!!- zice profesorul catre Civig.Dr Civig se duce cu vreo 3 rezidenti sa vada despre ce este vorba,rezidentii erau curiosi sa vada si ei.Dupa 5 min se intorce Dr Civig si dand coltul spre sala de operatie rezidentii il intreaba ce are bolnava Habar n-am!!! -a fost raspunsul sincer al dr Civig.Ce se intamplase la consultatie?Pacienta era o tanara care lesinase. La vederea ei Dr Civig spune : -hai ca nu ai nimic si o ridica in picioare. Ajunsa in aceasta pozitie bolnava lesina din nou Din nou pe masa de consulatie ginecologica ,o examineaza din nou si scena se repeta.Deci nu s-a lamurit nimeni de dg pacientei.Nefiind de fata banuiesc ca era vorba de ceeace in mod curent se cheama hipocalcemie.
Dupa aprox 15 ani sunt chemat si eu sa lamuresc un caz similar.O pacienta tanara care venise de alaturi  (la o distanta de 20 de m,unde lucra,la institutul de igiena)lesinase la lucru.Eram doar noi doi in sala de consulatie.O examinez ,nimic ginecologic.Apoi stau de vorba cu ea.Avusese mai multe stari de acest tip si luase calciu la recomandarea medicilor.O intreb daca este casatorita,imi raspunde afirmativ,de catava ani  cu un coleg de servici
O intreb daca a simtiti ceva deosebit inainte de casatorie in prezenta viitorului sot.Imi raspunde ca nu.Atunci mi-am dat seama ca cazurile erau similare.Casatoria a fost cu un oarecare, fara nici macar un sentiment,cum mi-au spus multe din iubirile mele pasagere:e singurul care m-a cerut de nevasta.Iar in cadrul relatiei sexuale nu era loc de un orgasm.Sunt sigur ca mai tarziu vor fi curioase sa intrebe pentru ca frustarea atinge punctul culminant intr-o zi.Pana atunci vor fi hipocalcemice,vor lua calciu cu tona si crizele de lesin se vor repeta.

miércoles, 24 de diciembre de 2014

alte cazuri

Eram in primul an de rezidentiat  la clinica nr.5 Timisoara.Clinica era impartita in doua de fostul bul .6 martie:o parte ,ginecologia era pe strada Odobescu ,cealata parte, obstetrica peste drum pe strada Ion Ghica.Faceam 2 luni prin rotatie ginecologie si doua luni obstetrica.Pacienta era la ginecologie ,nascuse in urma cu o luna si s-a transferat la ginecologie pe sectorul meu .Stand de vorba cu ea am aflat ca era din Turnu-Severin si ca nascuse la Timisoara pentru izoimunizare Rh.Sotul era marinar pe flota dunareana si era plecat.Ma duc sa vad nou nascutul si cum memorizasem si grupa sanguina a mamei observ ca grupa copilului nu coincidea cu grupa tatalui si cu grupa mamei,pe scurt avea un antigen care nu aparea la mama si nici la tata.Deci copilul era dintr-o relatie extraconjugala.N-am zis nimic dar am tinut minte.
Dupa 15 ani ma gaseam la clinica Bega si era o pacienta care ,gravida in luna  a 8 a,insista si facea scandal ca acest copil este supramaturat si trebuie declansat travaliul sau mai bine cezariana.Fiind primul copil era evident la examenul fizic ca era undeva pe la 36 saptamini.Il solicit pe Dr Lighezan care era superiorul meu ,examineaza si el si decide acelasi lucru..sarcina de 36 de saptamani.O intreb pe pacienta la un momet dat unde lucreza sotul si-mi raspunde  ca e marinar pe Dunare. Mai clar ca atat ce vreti?
Acum sa vorbim de cuplurile sterile.Ma aflam in tren spre Timisoara, inainte de Deva si ies pe coridor.Un individ statea la geam si privea afara.Intru in vorba cu el si afland ca sunt ginecolog ma intreba, ca sa inteleaga si el ce i s-a intamplat.Fiind un cuplu steril,au fost la un medic ginecolog care le-a spus ca din cauza retroversiei uterine nu poate ramane gravida:Am realizat instantaneu ca acel medic era habarnist total.Retroversia nu produce sterilitate niciodata,poate cel mult un avort in primul trimestru,cand uterul este inclavat in micul bazin ,consecinta a unei retroversii blocate probabil prin aderente.Dar intr-o vacanta au fost amandoi la munte si in acea atmosfera de relaxare sotia a ramas gravida.Apoi dupa nastere  a mai ramas gravida de cateva ori ,omul era disperat acum ca nu stia cum sa opreasca avalansa de sarcini.Am realizat ca  a apelat la un medic de 3 lei .Cei doi fost foarte relaxati si in special d-na in timpul vacantei .Adica s-a destupat conducta. Si nu in ultimul rand amandoi erau oameni decenti cu universitate pe bune, nu terchea berchea din masa neinstruita.
Sa va povestesc alt caz.O femeie gravida de vreo 7 luni s-a internat in clínica si sustinea sus si tare ca nu e gravida ci are doar un chist .La ascultatia abdomenului se auzea clar bataile cordului fetal.Dupa cateva zile vazand ca nu reuseste sa se impuna cere externarea si ulterior ajunge la clínica de chirurgie.Acolo fara a o consulta chirurgul, o opereaza pe spusele pacientei si la deschiderea chistului,continutul scoate primul tipat.Vine salvarea cu cosul pentru noi nascuti de la spitalul de obstétrica cale de vreo júmatate de ora si preia copilul.Chirurgul a fost pedepsit sa faca cateva luni de obstétrica,cu mare scandal .
Sunt greseli majore, impardonabile pentru un medic... zic eu
Nevrozele sunt sexuale dupa Freud si ...aceasta este adevarat.Tot el spune ca psihanaliza este tehnica de a te confesa....si aceasta e adevarat .Lumea viselor este bantuita de fantasme dintre care cele mai relevante sunt visele erotice..Si femeile au vise umede,daca n-au intalnit pe acel cineva care sa corespunda cu perechea ideala viseaza cu o fata necunoscuta si putin clara;daca au intalnit pe cineva care corespund din punct de vedere sexual atunci viseaza foarte clar cu persoana respectiva.Si acest lucru mi s-a intamplat si mie .
Si mai este ceva .o femeie nu inceteaza sa fie femeie nici in pragul mortii,chiar daca este decrepita .nu numai barbatii.Ambele sexe viseaza sa mai fie odata ca in varsta adulta,adica o relatie sexuala .

martes, 23 de diciembre de 2014

fata de la strand si avortul cu planset

Desi poate nu are legatura cu titlul sunt alte intamplari pe care vreau sa le amintesc aici.
In urma cu peste 30 de ani,eram de garda si pe ora 18 apare o urgenta majora,o fata tanara,foarte frumoasa,cu ten masliniu,de statura mai inalta intr.-un cuvant o adevarata Regina a frumusetii.De fapt era dusa pe brate de un cadru sanitar de pe ambulanta.Imbracata in alb complet impacta sangele ce siroia din zona coapselor pana  pe sol ;lasa o dara groasa in urma sa.Bineinteles ca era in soc hemoragic,puls accelerat.T.A-80 mm de mercur.Sanitarul o pune direct pe masa de ginecologie,eu ii dau jos pantalonii si privesc spre zona genitala din care nu se distingea nimic, era plina de cheaguri.Scot cheagurile cu mana si vizualizez vaginul si zona fundurilor vaginale.Fundul de sac era rupt pe aproape toata  intanderea sa,circular.mai era o zona de 1 cm intacta.
Pana  ce se monteaza o perfuzie cu substituienti de plasma si se recolteaza grupul sanguin incep sa cos bezmetic cu fir neintrerupt toata zona afectata pana la oprirea hemoragiei.Intre timp soseste si sangele pentru transfuzie.Pacienta incepe sa dea semne de viata si dupa o jumatate de ora o intreb ce s-a intamplat.Povestea ei suna cam asa:era pe plaja strandului Tineretului cand observa un tip atletic ,bronzat.privirile li se incruciseaza si dupa cateva ore de vorba si ce or mai fi consumat merg in padurea din apropiere si intretin relatii sexuale.Ma gandesc ca tipul a plecat foarte satisfacut de potenta sa  si tanara a ramas acolo pina si-a dat seama de sangerare.Pana a chemat salvarea a intrat in soc hemoragic si la venire era in pragul decompensarii .Comentariu asupra cazului:individul n-a aparut  la spital deci era un necunoscut pentru femeie,doar in masura in care au facut o minima cunostiinta.,inca o femeie pe care am prostit-o si-a zis el .Tanara a ramas cu suferinta,cu ruptura aproape totala de dom vaginal,deci a fost o forta de impingere foarte puternica,supraliminala.
Si in ultimul rand cand viata iti  este in percol... marturisesti tot adevarul... altfel il ascunzi dupa cuvinte.
Undeva in anul 2000(se liberalizase avortul) apare o tanara care dorea sa faca un avort,primul ei avort ,pe romaneste un chiuretaj uterin.Era necasatorita si cum a solicitat sa fie adormita i s-a practicat o anestezie generala de scurta durata ,dupa 2 min era deja gata .Dusa la patul alaturat, inca era in stadiul de adormita si am vazut cum i se prelingea 2-3 lacrimi.Am realizat ca era o durere imensa care nu  se poate compara cu durerea fizica.M-am asezat alaturi de ea pe pat si am asteptat sa se trezeasca si s-a confesat.Era iubita unui tanar, care cand a aflat ca e gravida nu a mai aparut in viata ei.Fata mi-a martirisit ca ar vrut copilul dar iubitul nu.Atunci cu o sarcina ar fi trebuit sa infrunte familia si societatea si nu avea puterea sa o faca.Probabil parintii nu stiau,tanarul era un las , a parasit-o cand avea mai mare nevoie.Cunosc reactia tinerilor cand se trezesc cu sarcina care li se imputa:se intrerupe relatia de iubire.Iubirea e frumoasa pana cand nu apare o sarcina nedorita ,atunci dispare imediat.Oricum intre femei si barbati este o mare deosebire:
Femeia se maturizeza mult mai repede ca barbatul,exista o diferenta de 20 de ani intre ei din acest punct de vedere.

lunes, 22 de diciembre de 2014

primul contact sexual la femei sau dezvirginarea

Primul contact la femeile profunde ,cu decenta are un impact deosebit asupara vietii ulterioare.Trauma care ramane va fi frica de barbati si poate avea un comportament deviant.Toate femeile pe care le-am cunoscut erau tributare acestei frici,doar cele care au urmat un curs normal al vietii au fost orgasmice. C. era orgásmica pentru ca il iubea pe  primul iubit ,acesta  a parasit-o la indemnul parintilor,era saraca.Cu V. am avut mari dificultati pana s-a eliberat de frica.A fost violata la 14 ani cu pistolul la tampla,apoi violul s-a repetat cu cumnatul ei.Octavia era anorgasmica pentru ca contau numarul celor cu care se culca ,nu calitatea lor.
Asa incat descalcirea acestor interdependente este foarte grea si daca nu insisti cu marturisirea ,.poate dura si ani buni ,marturisirea este capitala in aceste cazuri.Si nu poate fi facuta cand vrea confesorul ci cand simte nevoia pacientul.
Cateva probleme ridicate de relatiile sexuale la tineri.M-au intrebat la o clasa cand e varsta propice pentru a incepe viata sexuala ,parca asta conteaza? Eu as raspunde: la orice varsta cand iti spune vocea interioara ca merita partenerul tau, incat plaja se intinde de la cea mai frageda varsta la cea maturitatii.Este o vorba :daca cauti nu gasesti daca nu cauti gasesti,depinde de ce cauti.
Am intrebat in dreapta si stanga mai ales pe prietenii mei .Unul mi-a raspuns ca el era ca Raymond Poulidor( un ciclist faimos in anii 60 care ajungea la finis mereu,dupa Louison Bobet)vesnic al doilea.Cu cat era mai tanara fata cu atat dezamagirea era mai mare;mereu i se spunea ca e al doilea.Acum nu poti sti  dupa primul cati au mai fost.
Alt prieten mi-a povestit alt caz.Un individ de la un minister ii facea ochi dulci unei secretare,se intampla in urma cu  40 de ani-La un moment dat secretara se hotareste si se aranjeaza intalnire in timpul serviciului,adica dimineata..Merg cei doi acasa la secretara, se dezbraca si purced la actiune.Dupa ce au terminat el mandru nevoie mare de barbatia lui o intreba :-ei cum ti s-a parut? si da sa se imbrace.Unde pleci? -Ma grabesc la minister ...si atunci femeia se duce la bucatarie,vine cu un sucitor in mana  si ii spune raspicat:-pe mine nu ma lasi asa...iti dau o ciocolata, ce vrei tu dar pe mine nu ma lasi asa.
Omul a ramas tablou ...n-a inteles ca femeia dorea altceva,  ceva ce el nu putea da .

sinuciderea continuare

Am vazut multe cazuri de tentativa de suicid adevarate..Frecventa este mai mare la femei pentru ca acestea sufera in tacere si ajung la frustare inimaginabila mult mai tarziu.La barbati apare prin deprecierea de catre partener si mediul ambiental nepropice.Fiecare individ daca nu este stresat cel putin este frustrat.
Dupa cum spuneam am vorbit cu multe paciente si inainte si dupa ce faptul s-a consumat.
Un caz deosebit este cel al unui fost coleg de scoala .deci pe care il cunosteam foarte bine.In urma cu ani s-a casatorit cu o colega de serviciu,o asistenta.Am avut cu ea o aventura, am fost de cateva ori cu ea ,a fost deosebit de placut dar nu era ceea ce cautam.La ultima intalnire imi spune ca nu ne mai puteam intalni...eu zic de ce ?ea imi raspunde.- pentru ca maine ma casatoresc.,e singurul care m-a cerut de nevasta.Deci s-a grabit sa se casatoreasca cu omul pe care il aceptase ,,ca sa fie casatorita.Ulterior timp de 20 de ani nu ne-am mai vazut nici cu colegul nici cu cadrul medical.M-am intalnesc cu el la psihiatrie si-mi povesteste ca a fost si el la Predeal ,ca s-a relationat cu alte femei de acolo,dar la intoarcere a aparut iar depresia.Dupa iesirea din spital am auzit dupa un timp ca s-a spanzurat acasa in pod.Am cautat-o pe fosta mea prietena si  mi-a povestit cum s-a intamplat.Dimineata a plecat de acasa si l-a last pe sot relativ bine ,la intoarcerea acasa l-a gasit spanzurat.Atunci mi-am adus aminte de trecutul ei.La nasterea primului copil ,in momentul extragerii fatului prin cezariana i s-a spus ca are o malformatie la mana.Prima reactie a mamei a fost " sa vina cineva din clinica" si  i a specificat numele.M-am intrebat de ce aceasta reactie ?si am aflat ca dupa casatorie a continuat relatiile cu acest doctor si copilul era al domnului nu al tatalui.Domnul avusese o boala venerica care are o legatura cu malformatiile ,si s-a tratat discret .Acum copillul n-avea nici o vina dar el era cel descapacitat.Parintii din acte au fost in toate partile, au cheltuit bani foarte multi si copilul a obtinut o mana functionala in final dupa  20 de ani .A urmat al doilea copil acesta era normal
Cand a aflat colegul despre aceasta aventura din tinerete? nu stiu dar adevarul iese la suprafata ca untdelemnul odata si odata.I-a spus sau nu i-a spus sotiei ,.nu stiu dar a fost un secret ingrozitor.
In al doilea rand am discutat cu sotia dupa moartea lui .A fost un profesor dedicat meseriei care isi iubea elevii si de care isi bateau joc colegii ,cand nu era de fata-.ce prost e ca nu fura... ca noi.In acelasi timp un tata exemplar.
Cele doua conditii erau indeplinite pentru a netezi terenul unei sinucideri

sinuciderea continuare

La un moment dat ne-a pus fata in fata pe Carmen si pe mine ,fiecare sa spuna ce isi doreste .Carmen nu prea stia ce ,eu am raspuns evaziv.Dupa intalnire am aflat cum paream eu in ochii lui Carmen:ca de 35 de ani,de fapt aveam cam 52 pe atunci.
 A doua tentativa de sinucidere a fost in 2001.Situatia era ca nu dormisem vreme indelungata,cam un  an decat foarte putin cam 3-4 ore pe noapte,fusesem in Venezuela,si la 5 congrese internationale,unde am vazut ca sunt mai bine pregatit decat multi dintre participantii straini.Pe atunci eram indragostit de Nany si aceasta nu ma mai saluta ,parea ca nici nu ma cunoaste,dar speram .
Acesti factori cumulati au dus la a doua cadere fizica si psihica: si am avut a doua tentativa de suicid.Suicidul se petrece in general cand cel putin doi factori intervin:lipsa raspunsului pozitiv al femeii iubite sau tradarea ei care duce la pierderea energiei si reactia mediului incojurator care nu stia de problema mea,sau o lua in deradere.E nebun si cu aceasta am spus totul, gandeau cei din jur sau posedat sau mai cine stie ce.In cele din urma nu era problema lor ci a mea.Am ajuns din nou la spitalul de psihiatrie,unde primeam medicatie si atat.De vorba nu stateam decat cu asa zisii nebuni.
A durat cateva luni pana sa-mi revin si apoi sa-mi fac formele de pensionare.
Sa rezumam ceea ce am vorbit mai inainte.Sinuciderea este apanajul oamenilor cu o conduita corecta fata de ei si societate ,ceilalti sunt pseudo suicidari:Vezi cazul Adrian Nastase,care a aranjat sa para un suicid ca sa scape de puscarie.Este forma extrema a depresiei interioare fara semne clinice apreciabile de ceilati din jur
In general suicidul este o chestiune de diformare a comportamentului intr-o societate fara pic de morala,unde domneste furtul si impostura.Daca nu pleci la timp esti candidat la suicid.
Faptul ca suicidul si depresia se trateaza  cu aceleasi medicamente arata originea lor comuna ,dar aceasta nu e totul .Fara o comunicare bazata pe intelegere intre pacient si vindecator nu se ajunge la nici un rezultat.iar celealte metode zise complementare ca muzica ,tratamentul prin munca ,prin gimnastica ,eletrosocuri si altele sunt putin utile daca nu sunt insotite de intercomunicare.Si nu uitati:intrebati pacientul sau pacienta cu cine are relatii sexuale si aflati totul.

domingo, 21 de diciembre de 2014

sinuciderea

Sinuciderea  a fost intotdeuna un mister,care a tinut capul de afis o saptamana in care se disecau tot felul de bazaconii, apoi lumea le uita.In primul rand sinuciderea este actul final al unui om care nu a fost inteles de ceilalti.   Sunt doua feluri de sinucideri:   unii care ameninta ca se sinucid dar nu o fac ,altii care o fac fara sa anunte aceasta.  Motivul este o scadere a pragului de toleranta la cei din jur si in acelasi timp o cresterii sentimentului de vinovatie pentru ca sunt asa,adica  sunt incapacitati sa munceasca .
Sinucidera este apanajul fiintelor superioare care au ceea ce se numeste obiector de constiinta sau voce interioara care iti spune ca ai gresit.Oamenii obisnuiti nu se sinucid doar mimeaza sinuciderea,aleg cu grija modul de sinucidere pentru a nu suferi dxaune prea mari. Procesul este lung pana la sinucidere,e de remarcat ca doar oamenii sensibili ajung pana acolo.
Spun aceasta pentru ca am trait sinuciderea cel putin de 2 ori in viata,si vorbesc din experieta personala.Cauza a fost si este intotdeuna problema perechii cu care te insotesti pentro calatoria vietii. Mai spun ca eu am dreptate...  m-am uitat prin jur si am avut confirmarea si prin viu grai a cea ce va voi povesti acum.
Ajunsesem la 50 de ani si nu gasisemm ceea ce cautam.:o femee care sa ma iubesca asa cum o iubeam eu.
Primele semne ale depresiei  au fost in toamna anului 94 cand am simtit ca nu mai am putere fizica si psihica.Era dupa moartea mamei mele si atinsesem pragul de epuizare,dupa aventura cu Carmen,care la data aceea era casatorita..Ma prezint la Spitalul de nevroze din Predeal .unde rupt de mediul in care am lucrat ,dupa o saptamana am inceput sa imi revin apoi am mai stat acolo 2 luni.Mereu dadeam telefon la spital sa nu ma puna de garda ca intarzii,aveam in acel momet un sentiment de culpabilitate .In ziua de 10 aprilie am pornit spre casa pentru a participa la ziua fiicei mele din 11 aprilie.Ajuns la Timisoara ma pun in contact din nou cu Carmen si viata era din nou frumoasa.
Dar cu venirea toamnei , faptul ca nu mai puteam sa o vad pe Carmen ma duc din nou la depresie ...Si in drum spre Sinaia il caut pe  medicul care m-a tratat la Predeal anterior .L-am intrebat textual :-de ce se repeta depresia? si nu a stiut sa-mi raspunda.
Urmatorul inceput de an am fost din nou la Predeal dar fara rezultat si am inceput sa lipsesc de la spital :fiecare dimineta era un chin sa ma scol si nici nu imi mai pasa daca ajung sau nu la lucru.La spital eram prezent doar fizic si evitam contactul cu colegii.Era dupa ce m-am despartit de Carmen
si apoi am avut prima tentativa de suicid.Luam fenobarbital cate 10 pastile si nu puteam dormi,era imposibil sa ma odihnesc si nici nu-mi mai pasa.Am fost internat la spitalul de psihiatrie si am iesit ameliorat,dar cu gandul tot la Carmen care ma parasise.Singura care a fost mai aproape de adevar  a fost dr Alina Marin,cu care am avut cateva convorbiri confesiuni

orgasmul -continuare

Ce am inteles eu din aceasta convorbire?
Doamna care m-a solicitat nu a ramas gravida,niciodata in 7 ani de casatorie.Cu prietenul de familie a ramas din prima si unica experienta straina.Deci perechea ei instinctuala era cea din somnambulie si nu din viata reala.
Faptul ca ascundea sarcina de sot si vroia sa scape repede de ea a impins-o sa solicite asistenta in alt oras.
Apoi dupa ce a auzit sfatul meu a amanat avortul si a avut curajul sa-l faca in Lugoj.Nu l-a mai vazut pe prietenul de familie pentru ca ideea de a-l privi in fata era insuportabila pentru mentalitatea si traditia in care a crescut.
Mi s-a intamplat acelasi lucru cu Nany.Nu m-a mai privit in fata ,nu mi-a mai raspuns si paream doi straini.Dar problema noastra s-a repetat deci era mai mult decat semnificativ;frustrarea nu poate fi suportata la infinit.
Si acum alte doua experiente personale din activitatea de medic ginecolog.Undeva prin anul 1983-4 stateam in camera de garda. In jurul orei 13 bate la usa o pacienta si intra sfioasa.Avea in mana un bilet de iesire semnat de mine ,dar nu eu o ingrijisem.Nu am sa uit niciodata pozitia corpului,putin aplecat in fata ceva intre umilinta si speranta si vocea coborata.Imi spune ca are o rugaminte.Mentionez ca avea 42 de ani doi copii si era casatorita,se parcticase  o histerectomie pentru un fibrom.De obicei noi prescriem repaus fizic si sexual 6 saptamani.Ma roaga ,daca pot scrie repaus sexual 6 luni...eu ma gandesc o clipa si spun ca e prea mult,daca vine sotul si reclama ?.Ii propun 3 luni ,daca ajunge..S-a luminat la fata si a plecat multumita."e bine si asa" ...a zis.Doamnei respectiva ii repugna deja atingerea sotului ...cu hartia mea in mana avea cel putin 3 luni de liniste.
Dupa alti 20 ani lucram intr-un cabinet privat si vine o pacienta, zice ea, la control.O examinez ,recoltez pentru o secretie vaginala si procedez la ecografie.Pacienta avea 35 de ani si doi copii.Cum totul era normal la sfarsit vine langa mine si cu aceeasi poztie si voce ma intreaba:-cum e atunci cand femeia termina? evident ca ea nu avut niciodata orgasm.In raspund in gand ca unica solutie e sa schimbi pisoiul si raspunsul meu  verbal a fost ambiguu:Cum era sa o indemn sa-si insele sotul?In realitate venise pentru intrebarea de la sfarsit nu pentru control.
Sunt si alte povesti adevarate care le-am "citit" printre randuri dar cred ca e suficient pentru a intelege acest lucru.Cine nu intelege nici acum,dupa ce a citit aceste randuri, nu va intelege niciodata

miércoles, 17 de diciembre de 2014

orgasmul

Orgasmul este o stare de bine ce insoteste actul sexual ,inainte ,in timpul si mai ales dupa consumarea lui.Nu poate fi descris ,numai trait,nu poate fi povestit doar experimentat..In timp ce la barbati este de regula confundat cu ejacularea ,la femei este mult mai complex,dureaza mai mult si repetat.
Orgasmul are un punct fix ,scris in cartile de spècialitate ,ca de exemplu punctul orgasmic ,care este treimea externa a vaginului ,in stanga.dar toate punctele sunt orgasmice si preced actul sexual.Esentiala este atingerea celor doi fara un scop anume ,daca iti face placere sau nu .Multa lume cauta orgasmul si cer sfatul prietenilor si ajutorul medicilor,dar NU reusesc pentru ca Nu se comunica suficient .Am vazut multe perechi care au esuat in acest demers.pentru ca nici specialistul la care apeleaza nu era pregatit .Si cea mai buna pregatire este experienta personala,altfel vorbesti din carti.
Am sa dau cateva exemple din experienta mea.
Ultimul caz a fost de departe cel mai frapant.Intr-o buna zi stateam pierdut in camera de garda ,nu aveam chef de nimic .Era in perioada cand ma framanta relatia cu Nany,prin 2000.
Intra in camera de garda un coleg care imi spune daca nu vreau sa practic un avort la cerere,caci el este foarte ocupat.Sa vina ,zic eu .Apare o femeie tanara,sub 3o de ani ,cu o fata foarte nelinistita si cumva dadea impresia ca se grabeste.Era din Lugoj si vroia sa faca avortul in Timisoara Prima intrebare care mi-o pun este -de ce ? si inca ceva. era  insarcinata in doar 6 saptamani .Luati loc doamna... ii spun si se aseaza in fata mea pe o canapea.O intreb -de ce va grabiti asa, ca nu ati facut nici macar o analizaRh, examenul secretiei vaginale  si altele de mai mica importanta..La intrebarile mele a inceput sa se relaxeze si sa se confeseze tot mai mult.O intreb daca e primul copil ea zice ca da.De cand timp sunteti casatorita? de 7 ani raspunde.N-ati fost niciodata gravida? raspunsul a fost Nu.
Intru in mai multe detalii,o chestionez cu privire la ciclul menstrul,daca este regulat,raspunde afirmativ.Atunci intru in actiune si ii spun ca a ramas gravida in ziua X la ora 4 dimineata .Stiam ceva de orele propice pentru fecundare, din cele traite de mine.Atunci are loc pentru un moment o liniste absoluta in univers ,nu canta pasarile ,iar animalele amutesc.
In acel moment isi apleaca ochii si se confeseaza total :-stiti ,eram doua familii prietene si am iesit in vacanta pe munte.La orele 4 dimineata am iesit pe balcón si m-am intalnit cu celalt sot din pereche si am fost cu el.,..imi spune.Ma credeti ca nu am stiut ce fac? ma mai intreaba ... "va cred" ,ii raspund..In realitate starea de somnambulie in care se afla este una din fatetele inconstientului care iti spune ceea ce nu este de spus.Intr-un tarziu dupa vreo doua ore ia care i-am explicat toate problemele ridicate de un avort si am asigurat-o ca peste 2-3 saptamani eu ii promit solemn  chiuretajul uterin , o intreb:-ce ati hotarat?raspunsul ei a fost :-Amanam!!! deci decizia pacientei trebuie respectata dar in acelasi timp am obtinut o mare victorie,am castigat timp.Am plecat acasa frant de oboseala, desi n-am lucrat de fapt nimic .Cunoscatorii spun ca este un transfer de energie care a fost indreptata spre pacient dar medicul a ramas gol de energie.
Am avut inspiratia sa-i cer numarul de telefon pentru a urmari cazul;stiam ca nu ma va mai cauta.
Dupa 3 saptamani dau un telefon pe mobil si-mi raspunde.Era la servici, acasa nu puteam da telefon.Convorbirea a fost scurta.Eu:-ati facut?.Ea:-da...Eu -unde  ?raspuns -in Lugoj....Eu:- l-ati mai vazut pe domnul(referire la prietenul de familie)..ea -nu... si cu aceasta am incheiat convorbirea.

martes, 16 de diciembre de 2014

psihanaliza

Si daca la aceasta se adauga increderea absoluta intre cei doi putem spune ca suntem de situatia de unul in doi si doi in unul.
Din nefericire fiinta umana(si aici ma refer doar  la 20% din populatie) nu crede ,si mai mult fiecare crede ca el stie cum sa se descurce in viata.Intr-un cuvant nu asculta sau asculta si apoi actioneaza cum il taie capul.In plus omul se grabeste zicandu-si:daca nu acum cand? si ajunge pe termen mediu sau lung sa regrete hotararea luata ,dar vai!!! e prea tarziu.
Repet,fiecare fiinta umana este un univers si nu poti stii cand intra in conflict cu tine,fie el sotie ,mama ,tata sau copii.Nimeni nu este egal cu altul ,toti suntem inegali din punct de vedere fizic si psihic.Pana si gemenii siamezi viabili sunt inegali.Fiecare doreste altceva in momentul dat.O schema a psihanalizei arata cam asa.In centru se afla EU-l,care e cunoscut sau partial cunoscut,la baza se afla SINELE care e total inconstient si cuprinde calitatile de baza si apoi sunt alte doua nivele :SUPRAEU-l care e coercitiv si IDEALUL de EU,care e exaltant,care te face sa visezi frumos ,dar realitatea e alta.SINELE e  cel mai haotic,cel mai vechi in dezvoltare,e obscur si actioneaza pe baza de impulsii,exprima temerile si frica;e apanajul problemelor de viata ,moarte ,distrugere etc...
Dar in acelasi timp actioneaza in sens refulativ si este sub influenta factorilor externi.oamenii din jur ,mediul ostil ,si altele.
SUPRAEU-l  ,partea coercitiva  este la inceputul vietii sub supravegherea celor din jur,apoi intervine educatia sub  influenta parintilor,instructia sub indrumarea profesorilor,profesiunea sub grija celor mai cu experienta.E agent de depresie :asta nu e bine ,asta nu se face ,asta nu e voie etc.,adica este un fel de instanta judiciara a constiintei.Intre aceste etaje ale personalitatii sunt diferite intrepatrunderi,unele sunt partial necunoscute Cea mai importanta este vocea constiintei cea care te impiedica sa faci ce e imoral,ilegal sau ce este in traditia locului.Acest lucru are o origine ACUSTICA,e vocea cu care te incrucisezi zi de zi ,este vocea ta interioara
Tot ce am expus aici e in continua miscare browniana ,si creste sau scade ritmul cu varsta ...altfel privesti viata la tinerete , altfel la maturitate si altfel la varsta a 3 -a

Sa intram acum putin in genetica .Parintele geneticii este considerat Gregory Mendel cu experientele sale asupra musculitei Drosophyla melanogaster si apoi Weissman cu experientele sale.Se stie ca legea diferentierii caracterelor duce la segregarea lor.Indraznesc sa spun ca se transamite si ceva ce nu apare in carti,anume caracterul.De ex...Daca tatal si mama sunt diferiti din punct de vedere al caracterului primii 2 nascuti sunt diferiti dupa cum urmeaza:baiatul mosteneste  caracterul mamei ,fata mosteneste caracterul tatalui.Si aceasta daca mama nu a suferit un avort in antecedente,fie inainte de casatorie cu alt barbat,fie dupa casatorie.Acest lucru se ascunde si fiecare spune ca e viata lui privata si basta.
Din ceea ce am trait si vazut este regula generala,daca copii se nasc in cadrul familiei ,dar foarte multi copii se nasc dinafara familiei si acest lucru nu se recunoaste.
Cum mama este cea  implicata adevarul poate fi scos la iveala doar in momentele cele mai intime cand aceasta se defuleaza.
Sa dau un exemplu desi am zece la indemana:O familie cu doi copii,decenta si cu resurse rezonabile. La 60 ani baiatul este cel care l-a ingrijit pe tatal sau bolnav ,pana cand acesta a murit.Fata a plecat de acasa ,s-a casatorit si acum la spartul targului vine si cere jumatate din mostenire, un apartament,desi are cateva apartamente in alt oras.Din frati in copilarie au ajuns dusmani ireconciliabili si se judeca prin tribunale si acum.De mentionat ca fetita care a fost in urma cu 50 de ani, este acum madura ,viata ei a fost o continua  zbantuiala cu foarte multi barbati dornici de o noapte,in final s-a casatorit cu un oarecare.Baiatul a stat tot timpul langa tatal sau ,viata lui a fost o continua zbatere pentru subzistenta, a ramas cu un copil pe care l-a crescut singur;mama copilului a disparut intr-o zi si a revenit dupa 20 de ani.In acest timp n-a platit un leu pentru acest copil.Acum ii face cadouri .
Eu as intreba :mama unde ai fost 20 de ani cand aveam mai mare nevoie de tine ?
Una sunt legile societatii in care traim si alta legile nescrise ale bunului simt.
Societatea nu are bun simt doar legi facute si ele de oameni cu defecte.

 Acum un caz deosebit de sugestiv.O ruda mai indepartata a primei sotii,mama fiicei mele,locuia in centrul Timisoarei,la fantana cu pesti.Cum eram in proces de a cunoaste rudele sotiei mergem sa ii facem o vizita,undeva prin 1973-74.Apartamentul era locuit de sotul respectivei doamne si cei doi copii.Cand i-am vazut am ramas mirat de nepotrivirea intre cei doi soti:doamna era blonduta cu trasaturi regulate,emana distinctie ,iar sotul era un tip masliniu ,gras cu fata de necioplit,parea un individ de nationalitate etc...Copii erau mici dar fata semana cu el ,iar baietelul era blond cu trasaturi fine.Dupa 30 de ani ma interesez din nou de cei doi copii si aflu ce au ajuns.Parintii murisera amandoi asa ca erau singuri pe lume.Baiatul traieste in Canada,a ajuns ceva violonist la o filarmonica,deci s-a realizat in viata .Fata am vazut-o pe cand eram internat la psihiatrie.Ajunsese o grasana tuciurie ,nu prea era in toate mintile ,lua diferite tratamente psihiatrice.si nu avea un prieten sau amant ,de sot nici pomeneala.Statea singura in apartamentul din Piatra Craiuluisi traia din ajutoare si din pensia sociala pe care o primise dupa cativa ani de munca.
Dupa alti 10 ani ma informez  la fosta sotie ce erau cei doi parinti decedati.Doamna era dintr-o familie buna din Sibiu care a pierdut tot la nationalizare in 1948 si fusese la universitate unde il cunoscuse pe viitorul sot ,un individ care profitase de conjunctura (venirea comunismului ) si era si el un student oarecare.S-au casatorit pentru ca nu a cerut-o nimeni de sotie si asa s-a intemeiat noua familie(o femeie educata si instruita care s-a casatorit cu un inferior).Pacatul acesta l-au platiti copii si anume cel care semana cu tata,adica fata celor doi .

Sindromul de frustrare

Frustarea este cealalta fateta a stressului.Teoria medicala a stresului a fost descoperita de Hans Selye dupa o munca de cercetare de peste 20 de ani .A inceput cu studiul reactiilor nespecifice la diferiti agenti microbieni ,virali.toxice,agenti chimici etc.Se mai numeste teoria sindromului de adaptare.Sindromul de adaptare are 3 faze:stadiul de alarma,stadiul de rezistenta si stadiul de epuizare
Prin frustrare se intelege ceea ce iti doresti foarte mult si daca se poate cat mai repede,uneori cu disperare,dar conditiile exterIoare nu ti-o permit.
De exemplu:unii vor sa castige bani cat mai multi si daca se poate repede.Banii sunt si o parte a puterii individuale .Altii vor sa ajunga sportivi faimosi,balerini .oameni politici ,medici si apoi profesori,dar mijloacele lor sunt limitate, reusesc uneori in conjuncturi favorabile,dar numai un timp foarte scurt.Aici intervin si parintii care doresc sa-si vada copilul urcand pe scara sociala si impun sa faca ce nu-i place.
Altii vor ceva mai modest:un post de munca mai bine platit ,un oras mai acatarii,sa castige la loterie un premiu care sa-i permita o locuinta proprie ,sau o vacanta mai deosebita.Intotdeuna ceilati sunt de vina pentru esec,niciodata tu insuti.Nu esti pregatit intelectual pentru acest post .
Si cel mai important si nu in ultimul rand sa-ti gasesti perechea potrivita in viata.Daca jumatate din viata ta de adult o petreci in frecusuri cu perechea,incepe  la un momet dat frustrarea.Iubirea eterna este cel mai bine relevata de literatura veche cu personajele legendare Tristan si Isolda,Romeo si Julieta,Ruslan si Ludmila in spatiul slav.
De remarcat ca aprox 20 %din populatie are aceste preocupari si ma refer la spatiul civilizatiei occidentale si partial la spatiile adiacente.Restul de 80%nici nu -si dau seama de aceste lucruri si le iau in deradere.Se numesc masele largi populare in terminologia comunista,adica ceva amorf care se poate modela cum vrea conducatorul ,furherul,ducele sau intr-un cuvant SEFUL suprem.Acesti  indivizi se multumesc cu putin si foarte putin,dar daca se iveste prilejul apuca si devine fiara pentru cei din jur .Furtul face parte din caracter fie ca este de bunuri,de idei sau intelectual.
Fiinta umana este foarte complexa si de aceea fiecare are om are o individualitate mai mult sau mai putin precisa.In acest context sindromul de frustrare are aceleasi mecanisme ca si sindromul de adaptare,rareori apare pe termen scurt si atunci intervine sistemul adrenergic ,de cele mai multe ori este pe termen lung si foarte lung ( ani de zile)si atunci intervine cortico-suprarenala cu hormonii sai.Dar in acelsi timp cortcosuprarenala este inglobata in sistemul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal ,si direct sub influenta diencefalului .Frustrarea continua duce peste ani la manifestari clinice ale unor boli sau sindroame bine definite actual .Distanta in ani poate fi mare ,peste 20 de ani si cel mai des legatura dintre aceste boli si frustare nu este recunoscuta
Este o caracteristica a frustrarii faptul ca nu este recunoscuta de indivizi,daca isi dau seama refuza sa vorbeasca,si daca stiu ii impiedica traditia si religia sa ia o hotaraire mai ferma,mai ales daca e vorba de relatia de pereche.
De aici si de acum intram  intr-o noua ramura a medicinei,care are doar 100 de ani vechime si anume psihanaliza.Bazele ei au fost puse de Freud,apoi Adler si Jung.Detractorii psihanalizei sunt tot atat de multi ca si sustinatorii ei ,dar cei care au drepatate sunt ultimii.
In relatia de pereche conteaza aproape esential orgasmul,De multe ori este simulat ,de multe ori este neglijat dar femeile in instinctul lor il percep ca ceva ascuns in tenebrele inconstientului.Foarte multi barbati nu iau in considerare acest fapt si-l dispretuiesc ,sau li se pare lipsit de importanta.
Psihanaliza pacatuieste doar prin faptul ca ii lipseste dualitatea.O lege a naturii spune ca totul in lume este dual. De ex.omul nu poate trai singur doar cu perechea lui de sex opus,orice cauza duce la un efect,care la randul este cauza,in natura este un joc permanent intre asimilatie si dezasimilatie

lunes, 15 de diciembre de 2014

unde locuiesc in Spania

Cartierul Benimaclet este situat in nordul Valenciei,lipit de Alboraya ,alta localitate urbana .In general cartierul este linistit ,ai o senzatie de siguranta pe strazi,bine iluminat,cu strazi drepte cu exceptia unor insule de case vechi familiale,,acum cu aspect modern.Lumea de aici este in general amabila,dar daca vrei sa faci o colaborare fiecare se gandeste cum sa scoata un ban,mai ales in aceste vremuri de criza.La inceput dupa cum spuneam am stat la hotel,timp de 5 zile, am cautat o locuinta pentru noi la agentii ,la particulari si din auzite .In final gasesc o adresa si un numar de telefon la un centru de net:aveau o camera libera.Ma prezint si intalnesc un peruan, Manuel care facea pe administratorul in schimbul unei camere din apartament.Dupa 2 luni ma mut in camera cea mai mare,pentru ca eram 2 persoane si cea mai scumpa ,220euro ,avantajul fiind ca nu plateam nimic in plus ,adica cheltuieli de lumina ,gaz apa.Pana in primavara urmatoare lucrurile au functionat bine .dar cu o saptamana inainte de Pasti,situatia s-a schimbat cu 180 de grade
Peruanul profita de proprietar,nu platise curentul de luni de zile,era dator cu chiria pe alte luni,deci il fura.Stapanul si-a dat seama intr-un tarziu si l-a dat afara cu interdictie de a mai pasi in apartament.Tu nu existi! asa ii repeta,pentru mine nu mai esti.Eu, de buna credinta ii dadusem imprumut 320 de euro pe care nu i-am mai vazut,dupa cum nu l-am mai vazut pe peruan. Si incep permutarile in casa:Laura o spaniola se muta in locul lui Manuel ,revine in casa Luis alt spaniol si merg lucrurile asa timp de cateva luni.Am observat ca Luis era agresiv cu femeile cand nu vroiau compania lui:a fost violent cu Laura si cu dona Dalia ,o cubaneza de 70 de ani care traia in prima camera, cea mai mica. Si Manuel era la fel: traia cu o hondureana care era un fel de sotie neoficiala pe care din gelozie a plesnit-o chiar in fata mea.Nu a mai vrut sa stea cu Manuel si a plecat.Dupa ce a venit Edison ,un columbian de 50 de ani s-a mai inseninat atmosfera.Cu el m-am inteles cel mai bine ,ne faceam cadouri mici ,pregatea o supa pentru noi ,ne imprumutam mici sume de bani La un moment dat a izbucnit cearta intre Edison si Luis,chiar in fata mea erau pe punctul sa se loveasca.Am chemat proprietarul ,am facut o sedinta in urma careia a trebuit sa plece Luis.L-am vazut ulterior pe stada,nu mi-a raspuns la salut ,chiar mi-a zis ca n-are nevoie de salutul meu.Un dobitoc,care se credea stapanul apartamentului,avea o rautate in el de speriat,nici nu stia sa scrie bine,i-am vazut o scrisoare.
Acum eram trei in apartament,Edison ,Dalia,care era profesoara in Cuba si cu mine.Edison il atrage pe un alt tip din Canare,alt dobitoc care se credea cel mai important din lume.Dupa 6 luni mi-am dat seama cu cine am de-a face si  ne-am plins proprietarului.Intre timp a aparut o alta problema cu Edison: de un an de zile ii datoreaza proprietarului vreo 300 de euro pana cand s-a saturat de el si l-a dat afara.Acum sunt eu cu Xavi,canariotul si stau usa in usa cu el.Am ales sa-l ignor si pentru mine nici nu exista.
Asa ca sa nu mai lungesc vorba cred s-a terminat si cu acest apartament pentru mine ,ne vom muta cat de curand intr-o locuita singuri.Degeaba i-am spus proprietarului ca asta e idiot din nastere ,ca nu va misca un deget pentru a-i cauta chirias,ca nici tata-su nu intelege ce vorbeste,vorbeste singur in camera ,cu injuraturi si se crede stapanul .Trebuie sa faci liniste deplina cand el se odihneste si la ore normale pentru lucru...un retardat mental dar.. are drepturile lui Halal!! Pe proprietar il intereseaza plata la timp a chiriei.Imi pare rau e un tip dintr-o bucata ,m-a ajutat ,m-a chemat la meciuri de fotbal, gratis ,dar nu il da afara pe canariot.Va ramane si fara cei 220 euro ai mei.

sábado, 13 de diciembre de 2014

la fatima

La Fatima,care acum este un orasel cu vreo 30 de scoli teologice am vazut ce inseamna credinta.Pe un platou mare cat un teren de fotbal care este asemanator cu Intrarea in Piata Sfantului Scaun din Roma, la capat se gasea un monument semicircular unde se oficia slujba,iar in jur doar capele .Pentru credinciosii care aveau obiceiul sa se tarasca pana la altar erau piste speciale ca nu se raneasca.
Iar ,ceea ce m-a frapat cel mai mult au fost serviciile sanitare .Wc -urile erau de o curatenie exemplara,pe pereti s-au lipit afise care aminteau ca te afli intr.-un lacas  al domnului si nu in padure.Daca un loc era in constructiei il incojurau cu un zid astfel ca nu deranjeze privirea.
In acele zile am fost la pestera Meada care avea la intrare un intreg complex cu magazine ,cu centre culinare si culturale ,majoriatea cu iz local.Pesterile proriu zise erau cam la fel,stalactite ,stalagmite,arcuri de pod peste prapastii pereti de roca abrupti,identice si la Postojna(Slovenia) si la Pestera ursilor in Romania.Un tip special de pesteri sunt minele de sare dezafectate  cu statui de sare,sculptate de mineri,care reprezinta diferite iopostaze ale Feciarei Maria si alti sfinti,altare intregi,deci cu caracter religios.Le-am vazut si la Zipaquira(Colombia) si in Polonia
Am mai vizitat orasele Vigo,Santander,a Coruna,Oviedo,Pontevedra si altele din nordul Spaniei.Intreg nordul Spaniei este o coasta stancoasa cu fiorduri nu atat de adanci ca in Norvegia,dar cu numeroase insule.Cu rare exceptii este o coasta stancoasa cu roci negre batuta de vant si valuri in anotimpul rece.Uneori valurile sunt de 10 m si spala digurile,cine se afla pe dig risca sa fie luat de val.S-a intamplat cu localnici si cu turisti straini,care nu fost suficient de precauti.
In toate locurile o multime de biserici ,catedrale, manastiri ,sau capele. Intreg teritoriul poarta amprenta catolicismului care a fost predominent in Spania pana la 1976 cand a murit Franco.
Trebuie sa spun ca toti care au fost mari artisti sau descoperitori au fost si preoti sau cel putin impregnati de catolicism.Giordano Bruno,Michelangelo,Leonardo da Vinci,Copernic,Columb etc,naturalisti ca Charles Linne,geneticieni ca parintele Mendel,Malthus(1700,teoria suprapopulatiei)si altii de care acum nu-mi aduc aminte.
Langa hotelul in care am locuit undeva langa Pontevedra se afla la mica distanta o manastire in care am vazut cea mai mica carte de marimea unei unghii,cu rugaciunea Tatal nostru  .A fost scrisa undeva pe la 1500.Tot acolo a stat un pictor ceh in lunile de vara si a terminat 3 pereti cu mozaicuri ce infatiseaza calea franceza spre Santiago de Compostela.Aici era punctul final al variilor procesiuni de-alungul secolelor la care participau mii de credinciosi veniti din toata Europa de vest.Catedrala din Santigo de Compostele e ceva atat de maret ca te simti un nimic pe langa grandoarea constructiei.Peste drum se afla o fosta manastire care acum s-a transformat in hotel luxos.Orasul are doar 120.000 de locuitori dar este centru un universitar din sec XIII.Cladirile sunt din aceea perioada .Amintirile nu ma  lasa : sa spun un banc de pe vremea studentiei.Stiti care e diferenta dintre universitatile romanesti si cele italiene ? in anul in care s-a infiintat universitatea din Padova,s-au sapat primele bordee la Cliciova Plugova si Dubova
Am mai vizitat niste sate vechi care s-au pastrat de secole cu ulicioare stramte si la fiecare intersectie era o statuie a unei sfinte protectoare.In Galitia se prezenta ca ceva specific niste hambare lungi construite pe pietre la inaltime de 1 m.Zic localnicii ca sunt unice in Europa.In satul meu natal Vinga erau hambare in podul unei constructii anexe,alaturat casei, cu acelasi aspect .

viernes, 12 de diciembre de 2014

Spania

La nici o saptamana,in cea mai mare caldura,dupa ce am pus la pastrare mobila mamei intr-un garaj inchiriat si am burdusit apartamentul cu toate cartile ,amintirile mamei,ale tatalui si unele obiecte de colectie pe care le-am mostenit,in ziua de 10 iunie 2010 mi-am luat zborul catre Valencia.
Aici cunosteam deja cum functioneaza primii pasi si dupa 5 zile la un hotel, am inchiriat o camera intr-un apartament cu 4 camere.Am cautat vechile cunostiinte dar unele plecasera ,altele au disparut.
Si dupa o saptamana vine bomba:interdictia de a lucra in Spania ca lucrator salariat pentru cetatenii romanii si bulgari(si familiile lor)A trebuit sa astept 2 ani si jumatate ca sa se ridice interdictia,in acest timp am facut actele de sedere,actele pentru Gloria   si alte acte necesare.Pentru orice pas trebuie acte si acest lucru a fost destul de dificil.De exemplu :pentru a vinde in piata de vechituri trebuie sa te duci la primaria de sector,acolo faci cererea,apoi te trimit la primaria generala si apoi se aproba sau nu.Altfel risti sa primesti o amenda pentru ca ai vandut ilegal ceva.
Primii 2 ani i-am petrecut fara mult entuziasm ,ceea ce ne-a scos din amorteala au fost calatoriile in nordul Spaniei cu o agentie ieftina,am vizitat Cantabria,Galitia iar prima oara am fost la Fatima in Portugalia.
La Fatima a fost cel mai interesant pentru ca este o localitreligioasa.Intr-un sat apropiat se afla casa in care s-a nascut sora Lucia,cea care intr-o viziune a vazut ingerii.Astfel localitatea,cu timpul a devenit loc de pelerinaj si turistic in acelasi timp.Am vizitat apoi complexul ridicat in cinstea fecioarei Maria si pe o alee am fost pe  calea ungara.Aleea  ducea spre un monument final ridicat in memoria Sfantului Stefan,seful triburilor maghiare care s-a crestinat.Din loc in loc apareau capele cu diferite imagini ale Sfantei Maria ,donatii particulare ale ungurilor care au fugit din tara dupa revolutia esuata din 1956.Fiecare avea o placa explicativa,donatiile erau ale unor familii care s-au imbogatit in Canada si SUA.Un prinos  al credinciosilor catolici catre Dumnezeu care s-a indurat sa scape lumea de comunism

miércoles, 10 de diciembre de 2014

ultimi doi ani in romania

Intre timp incep diligentele pentru a reveni in meseria mea de baza,intr-un final mi se  cere sa fac 9 luni de stagiu si apoi sa dau un examen de reincadare in specialitate.Incep prin mai cu un stagiu la chirurgie,la Clinicile noi acolo unde am facut primul stagiu in urma cu 40 de ani.Am intalnit fete noi,din cei vechi doar prof Fluture era prezent,dar care in cateva luni s-a pensionat ,colegii chirurgi s-au pensionat si ei.Dupa 3 luni trec la spitalul Bega,unde am fost angajat si am lucrat peste 25 de ani.Cunosteam majoritatea medicilor inafara de noii rezidenti.Au ramas ca stalpii clinicii Dr Budau si Dr.Hrubaru ,restul erau din alta generatie.Zilnic mergeam la spital unde pe la ora 11 nu mai era nimeni,inafara asistentelor.Cu exceptia medicilor care aveau operatie restul erau disparuti,fiecare cu alte probleme,cu asistenta in privat,cu cine stie ce ,dar nu erau prezenti.Ce deosebire fata de anii trecuti cand nu puteai parasi spitalul doar cu aprobarea sefului.
Nu m-am implicat prea mult in cazurile care se prezentau deoarece le stiam si ce sa invat de la elevii mei?
Asa ca mai mult am participat pasiv cu o opinie,cu o parere asupra pacientelor.
Vine si ziua examenului: ma uit la comisie:toti mai tineri ca mine ,stiam ce stiu acei membri ai comisiei,oricum stiam mai mult decat ei.Fac si acest efort si termin examenul cu nota 9.
Incepe calvarul recunoasterii diplomei.Fac multe certificate ,apoi la notariate si alte hartii ca sa vad in Spania ca lucrurile se complica .Oricum am dreptul de munca in Romania ,dar in straintate sunt alte reguli.
Dupa moartea tatalui ma trezesc posesorul a 2 apartamente,al meu si al tatalui.Apartamentul tatei il dau la ziar pentru vanzare.au venit numerosi potential cumparatori si fiecare a vorbit pe alta limba .Dupa 2 ani de zile am reusit sa gasesc cumparatorul potrivit,cel care iesind pe balcon a vazut gradinita unde a fost in copilarie.Atunci am  stiut ca apàrtamentul este ca si vandut.A mai durat 4 luni pana sa se puna de acord banca,cu partile si cu intermediarii.Si l-am vandut asa cum era ,fara imbunatatiri.

moartea tatalui

Atunci l-am impachetat ,l-am luat in brate si l-am dus la masina.Nu inainte de a lua si certificatele de handicapat si cel de la Caritas,cat si pensia tatalui,insumate erau vreo 2000 de lei pe luna.Impreuna cu pensia mea ajungeam la vreo 3000 de lei pe luna pentru 2 persoane ,tata nu mai consuma aproape nimic.
Si acum o noua situatie in apartament :pe tata il culc in dormitor si eu cu Gloria stam in camera de zi unde si dormeam cu randul eu pe jos si Gloria pe o sofa.
L-am luat pe tata intr-o stare foarte proasta :parul era lung ,cu seboree cu cruste,in nas si in urechi ii crescuse o padure ,limba era incarcata cu depozite negre si saburala,mirosea a urina ( nu mai avea controlul sfincterelor)etc...la inceput i-am scurtat parul ,l-am uns cu o crema corticoida,i-am curatat urechile si nasul,l-am spalat in pat si saptamanal ii faceam baie (era mult mai usor acum ca se emaciase),i-am pus bucati de cearsaf in zona genitala care se schimbau permanent.Cand a murit avea limba roz,parul fara depozite de grasime ,nu mirosea a urina si in general era curat .Ceea ce nu reusisem este sa-l determin sa se scoale ,sa fie mai activ, sa manace ceva. Statea culcat in pat zi si noapte,asa incat era emaciat apoape complet.
Cu 2 zile inainte de a muri, in iunie anul urmator ,a intrat in coma,stiam ca e finalul si dau telefon in Germania sa vina fiica mea Alina.
Am facut toate certificatele si actele de deces ,anuntul la biserica ,la cimitir,cumparaturile de deces inclusiv sicriul asa ca toate acestea  m-au epuizat.
In  ziua inmormantarii fiica mea a venit cu o ora inainte,direct de la aeroport la cimitir.Asa incat dupa terminarea inmormantarii n-am mai vrut nimic ,doar sa dorm ; la ora 16 am plecat acasa,iar Alina s-a dus la nasa ei si a plecat de acolo a doua zi de dimineata in Germania.

martes, 9 de diciembre de 2014

casatoria

Ajunsi acasa acum trebuiau facute actele pentru casatorie.Iar notariat ,traduceri ,hartia aceasta nu e buna trebuie alta,pe una nu se vedea ultima cifra a anului nasterii si asa mai departe...analize, cerificate medicale si toate pe bani.Dupa o luna in sfarsit, ajungem in fata ofiterului starii civile si spunem Da.Pentru mine actele erau foarte usor de obtinut, pentru Gloria a trebuit sa pierd saptamani intregi.Dupa casatorie mergem ,spre seara,acasa cu  cei doi martori, bem un suc si pe la miezul noptii ne culcam.Gloria era atat de emotionata ca nu a rezistat si s-a culcat pe la 10. Era prima din familie care se casatorea legal,restul fratilor traiau in concubinaj.In Colombia ca in toate statele civilizate faptul ca stai impreuna doi ani de zile se recunoaste ca si o casatorie.Statul nu are dreptul sa se amestece in viata ta privata.Casatoria se oficiaza la notariat si daca ai ceva de impartit atunci o faci de la inceput(In caz de divort)Am vazut la starea civila ca nu intelegeau aceasta problema si-mi cereau diverse certificate care nu aveam de unde le scoate.
Acum problema era de a trece de furcile caudine ale vizei de sedere .Alte acte ,alti bani dar in final reusim si Gloria are viza pentru 5 ani.
Eram acum liber sa ma ocup de tata.Inca din ianuarie pe cand eram in Columbia s-a internat la spital pentru o pneumonie care a fost diagnosticata in final si la iesire Dana ,prima sotie si mama Alinei l-a luat in grija ei.Nu mai putea sta singur in locuinta parinteasca.Peste vara Dana a avut grija de el,dar se speria la fiecare tuse sau stare de rau si dupa terminarea diligentelor pentru viza m-am hotarat sa-l iau acasa la mine.In plus sotul ei nu o ajuta de loc,ii facea singura baie tatalui meu ,acesta cadea in baie si nu se mai putea scula,mirosea a urina,limba era saburala ,parul netuns etc Momentul deciziei a fost grabit de sotul ei Dan,un betivan notoriu pe care il  deranja ca lui nu-i face Dana orez cu lapte ca tatalui meu.Cand am auzit aceasta mi s-a facut un nod in stomac de nervi si a doua zi am actionat.Tatal meu era deja intr-o stare jalnica si de-abia mai recunostea persoanele.
Ma prezint a doua zi seara la locuinta Danei ,il iau de o parte pe Dan si-l asez intr-un fotoliu ca era  cu un cap mai inalt ca mine ."Asculta, zic,nu permit sa te porti asa cu mama copilului meu,"si daca nu-ti bagi mintile in cap te denunt la politie pentru violenta in familie".El ,speriat ,zice -"sa facem pace" si-mi intinde mana .Nu dau mana cu tine... zic eu ...si vroiam sa mai spun ca daca nu-si baga mintile in cap ii rad un pumn ca nu se mai trezeste, cand apare tatal meu in usa si ma intreaba ce se petrece aici cu o voce pierduta.,o aparitie somnambulica.Auzise zgomot in camera alaturata si iesise sa vada ce se intampla....si asa s-a intrerupt conversatia mea cu Dan.

venirea gloriei

Am mai descris in paginile anterioare calatoriile in Columbia.Undeva prin februarie ma intorc in Romania si continui sa tin legatura prin net cu Gloria.Deja luasem hotararea sa ma casatoresc cu ea pentru ca altfel ar fi fost dificil sa ramana in Europa .Si undeva ,prin mai ii zic pe net daca e de acord sa se casatoresca cu mine,pai asa si asa si zic:da sau nu ...In final.. zice da. De fapt stia si astepta acest gest dar vroiam sa zica DA.Atunci incep diligentele,ma informez cat costa o calatorie in Europa si cat trebuie sa platesc pe zi pentru intretinerea Gloriei..Era mult de munca pentru aceasta calatorie.Incep cu cheltuielile:pentru 3 luni: mi se cerea 2700de euro in total  depusi la banca si nu aveam aceasta suma.Ma imprumut ,ii depun la banca si dupa aceea ii scot la finalizarea vizei.Platesc calatoria si pasaportul Gloriei si astept.Imi da un telefon din Bogota ca a fost la consulat si noul consul ii cere 2700 de euros in banca pe numele ei.A doua zi telefonez la consulatul roman din Bogota si sunt mai dur putin, si ii spun consulului ca are deja banii pe numele meu depusi la banca .Gloria care este mai timida, se intorsese la hotel si primeste telefon de la consul sa se prezinte pentru pasaport.In sfarsit s-a lamurit si consulul si acum avea toate documentele necesare pentru calatorie.In intervalul de trei luni trebuia sa am certificatul de casatorie si viza pentru a sta in Romania in continuare.Ma astepta o munca dificila dar  daca am pornit pe acest drum il continui:toate documentele necesare ,unele erau rau scrise si trebuiau repetate in Columbia ,notariate peste notariate,traduceri peste traduceri si altele ...si toate costau bani .Nu eram bine pozitionat in chestiune banilor asa ca cautam cea mai ieftina metoda de iesire din impas.
Pana la urma Gloria trece din nou Atlanticul si ajunge la Cluj, nu vroiam sa mai merg la Bucuresti.Noaptea pe la ora 1 aterizeaza ,dormim la o pensiune si apoi cu masina pana la Timisoara.

din nou in spania

A parasit Romania plecand spre Columbia asa de firesc cum a venit,fara imbratisari la aeroport, fara lacrimi de crocodil.Eu ma intorc la Timisoara pe acelasi drum transilvan si continui sa tin legatura pe net.
La sfarsitul lui septembrie plec din nou la Valencia,unde ma cazez la Dani,romanul din Falticeni, pentru 2 luni urmand sa zbor spre Columbia in 30 decembrie . Am spus deja cum a fost viata in casa lui Dani,dar cateva amanunte sunt de retinut.Stateam intr-o camera mica alaturi de alte 3 persoane ,fiecare in camera lui.Rodica era din Brasov,alaturi de mine statea matusa lui Dani,iar Dani cu nevasta-sa in spate.Aveau un copil cam de 15 ani,din prima casatorie a Mariei ,restul de doi erau deja majori si aveau fiecare viata lui.Matusa disparea din cand in cand ,ulterior afla si Dani ca a fost in Romania,deci nu aveau o buna relatie.Dani,fiindca era chiriasul principal era autoritar cu ceilalti dar in maniera suportabila pentru ca daca nu avea chiriasi pierdea bani.In prima luna am stat in conditii groaznice ,adica casa se repara total si Dani ,care se pricepea la constructii era tot timpul ocupat in casa ,doar sotia lucra ceva mai sigur.,avand contract.Pe mine nu ma deranja pentru ca plecam dimineata de acasa si veneam seara ,deci cumva eram  ca intr-un dormitor si atat.Dar intr-o zi imi dispare portmoneul cu 160 de euro si pasaportul cel aveam in el.Imi dau seama seara, il scol pe Dani si zic :"Mi-a disparut pasaportul si niste bani "..."aici nu se fu" imi raspunde si imi zice ca au stat inclusiv hoti romani si n-a disparut nimic.A doua zi fac niste investigatii discrete si o  intreb pe Rodica.Si ei i-au disparut niste bani si electronice care se pot vinde.Si atunci acuz pe un arab care a stat in final acolo,era un prapadit care nu stia nici spaniola si cerea bani de la cineva din Maroc la telefon...fara succes.In plus meseria lui era de carator cu spatele a marfii ,il angajau din cand in cand.Ma duc la politie si fac reclamatie scrisa impotriva lui.Dupa cateva zile ma suna un ofiter de politie si ma intreba amanunte.Eu incepusem sa banuiesc ca hotul era chiar fiul gazdei,care urma pasii tatalui sau natural.La 15 ani mergea si nu mergea la scoala ,in timpul orelor vagabonda pe strazi cu altii de teapa sa,nu prea invata( eu i-am facut cateva lectii de matematica si spaniola).Cum usa nu era inchisa cu lacat a intrat intr-un moment propice si mi-a furat portofelul.Sunt absolut sigur de aceasta ,Rodica mi-a spus ca si ea il banuieste,dar find fiul gazdei era intangibil. " Banul nemuncit este ochiul diavolului."Toti vor bani si daca se poate nemunciti ,nu exista om pe pamant care sa treaca de aceasta bariera.Si cum aschia nu sare departe de gard,fiul urma traditia tatalui natural,Maria fiind la a doua casatorie.In plus vedeam ce pareri are :in timp ce mama sa ii spunea la telefon sa spele vasele,el bombanea zicand...la o adica daca ma bate o denunt pentru tratamente inadecvate.

lunes, 8 de diciembre de 2014

prima vizita in Romania a Gloriei

Am fost ultima oara in Columbia in perioada ianuarie martie 2008.Ma intorc in tara si continui sa vorbesc cu Gloria pe net.Ii promisesem de data aceasta ca o voi invita sa viziteze Romania undeva in vara.Prin iunie ii trimit niste bani si cumpar biletul de avion pentru luna iunie,iar ea face diligentele necesare pentru a scapa de la locul de munca.Aterizeaza la Bucuresti de unde plecam cu trenul de noapte la Timisoara.Bucurestiul i-a facut o impresie proasta,lumea se certa pe strada pentru te miri ce ,orasul era murdar si plin de daramaturi.Timisoara in schimb i-a placut:oamenii sunt mai linistit,orasul mai curat.Timp de aproape o luna am fost ghidul Gloriei:am fost sa vada Dunarea,in munti la Garana,la Lipova;la Arad intr-un  cuvant Banatul.Zilnic ieseam la Electrica si am luat o groaza de fotografii.
Luna iunie  a trecut repede a sosit ziua plecarii.Am iesit de dimineata cu masina si am luat-o spre Bran,vroiam sa-i arat castelul.Ne-am oprit la Sibiu unde am urcat in turnul central si am vizitat museul Bruckenthal.Sibiul i-a facut o impresie buna.Am continuat drumul pana la Bran unde ne-am cazat la o pensiune.Castelul Bran l-am vizitat a doua zi de dimineata,Asa-zisul Castel al lui Dracula era de fapt  resedinta de vara a Reginei Maria,unde pe langa constructia propriu zisa erau cateva amintiri si lucruri ale reginei.Nici urma de camere de totura sau sange pe pereti,vampiri si alte dracovenii,care exista doar in mintea americanilor si prin extensie acum a ajuns in toata lumea.
Am trecut pe langa cetatea Rasnov si apoi am urmat drumul ce duce de la Rasnov la Predeal,pe langa sanatoriul de nevroze Predeal unde am fost internat de doua ori.Am mai facut o escala la Sinaia unde am purces la vizitarea castelului Peles si a dependintelor.Spre castel urcand drumul o turista m-a intrebat daca poate sa faca o fotografie cu Gloria,prezenta ei era impactanta.
Spre seara ajungem la Otopeni si caut o pensiune,in final gasesc una si ne culcam caci la ora 4 era scularea pentru avion.La Otopeni am auzit ce era de auzit :la telefon intreba proprietara unei pensiuni pe alta proprietara daca nu are locuri  si adauga :"pentru un domn cu o fata "...deci pentru ea eram doi oameni cu diferenta de varsta,care excludea casatoria.

viernes, 5 de diciembre de 2014

Columbia -a 5 a calatorie

Ultima data am fost din nou in Columbia in anul 2008.Stateam la Valencia unde eram in gazda la un roman din Falticeni,constructor de meserie ,somer la acea data.Mai avea in apartamentul de 4 camere o fata din Brasov,pedichiurista,si un copil al sotiei sale din alta casatorie.In ultima camera locuiau diferiti indivizi,care de care mai mobili ,adica stateau vreo 2 saptamani si apoi dispareau fara sa plateasca.De la Valencia am gasit un bilet dus intors pe net din data de 30 decembrie si intoarcere peste o luna jumatate.Ajungeam chiar in ajun de Anul Nou la Cali.Zborul era direct la Cali de la Madrid asa ca am optat pentru aceasta ruta.
Dupa 10 ore de zbor aterizez la Cali,Gloria ma astepta la aeroport si mergem sa ne cazam tot in San Fernando la aceeasi pensiune.Acum Gloria lucra ca un fel de secretara de teren la o avocata,mergea sa faca diferite diligente la autoritati sau alte locuri ,unde avea nevoie avocata.In timpul liber suntem invitati la o sora a ei dintr-un cartier foarte indepartat,apoi la familia ei,care in acel moment cuprindea tata ,mama ,trei surori si un frate.Pe fratele ei l-am vazut in treacat ,nu cred ca m-a salutat,cu tatal ei am stat de vorba cateva minute,Cu femeile din casa am povestiti mai mult si apoi le-am facut fotografii de grup.
In restul timpului am fost cu Gloria.Am facut o excursie la Popayan,un oras dintre cele mai vechi in Columbia si la Buga oras la fel de vechi .Popayan a fost construit initial de spanioli,apoi s-a dezvoltat pe colinele din jur.Partea veche e pur spaniola ,cu biserici si case ca acum 400 de ani .Partea mai moderna ,de acum 100 de ani era cu parcuri si strazi mai largi,partea cea mai noua nu se vedea decat in zare.In parc am vazut prima data iguane,care faceau parte din patrimoniul localitatii.Se plimbau in voie prin parc si strazile adiacente,nimeni nu le atingea .
La Buga mergem la catedrala care e impresionanta, asezata la capatul unei alei foarte largi cu parcuri in mijloc si putin mai sus ca localizare.In rest aveam impresia unui oras ca si mort, fara localnici ,care se retrageau in casa din cauza caldurii.
Intr-o zi ma anunta Gloria ca a primit un telefon de la parinti, un frate este la spital,injunghiat de sotia lui.Ne prezentam la spital si acolo ma intalnesc cu 3 surori si aflu amanunte.Dupa o convietuire de 10 ani s-au certat si fratele a fost ranit cu un cutit de bucatarie la plamani.Dupa 10 zile a iesit din spital si s-a  intors la familia parintilor.De atunci nu mai stie nimic de sotie si cei doi copii pe care ii avea cu ea.